Logo F.R.Sah    
 
Pagina principală Interviul lunii Gheorghe Rotariu
 
Interviul lunii  Foto Album foto GM Gheorghe Rotariu
Interviu cu Marele maestru internațional Gheorghe Rotariu
1)  Ce v-a determinat să alegeți practicarea șahului într-un mod sistematic?
După ce în copilărie am jucat fotbal, la șah am ajuns întâmplător, refugiat în timpul războiului într-un sătuc izolat din zona Buzăului! În fapt, eu sunt născut la Deva (22 februarie 1933), dar tatăl meu fiind contabil a schimbat diverse locuri de muncă, eu ajungând chiar în pragul de a deveni cetățean sovietic (m-am refugiat cu scurt timp înainte de pierderea Basarabiei). Așa se face că am venit în București la începutul anilor Ž40 și aici am rămas !
Am profitat de concursurile de masă („Cupa unității tineretului” etc.) organizate prin O.S.P. și de emulația creată de aceste concursuri în perioada postbelică 1948-1950, începând să joc sistematic. Un rol mare l-a avut clubul ITB care căuta să capaciteze tinerii, în acea perioadă apărând la acest club șahiști de mare valoare precum Victor Ciocâltea și Elisabeta Ionescu (Polihroniade).
În privința formării mele, un merit deosebit l-a avut maestrul Silbermann, care era un om cu o atitudine deosebită, atent față de copii, pe care știa să-i atragă spre șah. De altfel, el a descoperit-o și pe Alexandra Nicolau.
La început am jucat în concursurile „la tabl㔠dar, neacordând studiului suficientă atenție, progresul a fost destul de lent, cu puține rezultate notabile. Rezultate mai deosebite am obținut în Campionatul Capitalei, câștigând edițiile 1962 și 1969 și ocupând locul 3 în ediția 1970. In 1971 am obținut titlul de maestru al sportului.

2)
Care sunt  cluburile de șah la care ați evoluat?
Mai întâi am jucat circa 10 ani la Spartac, club al Ministerului Comerțului la care eram angajat, apoi la  „Locomotiva”. Acesta era un club relativ modest, în care majoritatea jucătorilor salariați ai Ministerului Transporturilor (unde am lucrat până la pensionare), se întâlneau după orele de munca pentru o partidă de șah și care, datorită relațiilor prietenești dintre ei, reușeau să aducă echipei rezultate superioare forței lor reale.
După o lungă perioadă de inactivitate, recent m-am legitimat la clubul lui Marius Ceteraș, C.M.Șah Alba Iulia, cu intenția de a juca în această lună la Campionatul național de veterani, deziderat din păcate nematerializat pe fondul lipsei de timp.


3) 
Ce concursuri de șah la tablă păstrați cu mai multă plăcere în memoria dvs.?
Amintirea cea mai plăcută o am de la partida cu Ciocâltea din concursul „16 Februarie” 1959: în ultima rundă acesta (care ajunsese campion național), jucând cu albele, trebuia să mă învingă pentru a cuceri cupa. M-am apărat cu îndârjire și după întrerupere am reușit să obțin remiza și primul loc!


4)
Cum  v-ați apropiat de șahul prin corespondență
?
In 1972 si 1973 am participat la finalele campionatului național (pe atunci în finală nu ajungeau, după fazele calificatorii, decât 20 sportivi). Jucând fără scoatere din producție, am obținut rezultate foarte modeste. Efortul inutil depus m-a convins fără drept de apel că sub această formă nu se poate face șah de performanță. Neputând să abandonez șahul, am trecut definitiv la șahul prin corespondență, care îmi permitea să–mi văd mulțumitor de profesie și familie.
De altfel, cu șahul prin corespondență începusem să cochetez din 1960, fiind stimulat de o partidă câștigată la Paul Diaconescu. În 1965 am câștigat Campionatul Național și am realizat prima normă de maestru internațional ICCF prin rezultatul obținut in echipa olimpică a țării. In 1974 am obținut și a doua normă de maestru internațional ICCF, titlu ce mi-a fost atribuit în 1975.
Țin să relev un paradox: prin temperament eu nu eram tocmai adecvat șahului prin corespondență, care presupune un tip uman mai ordonat, eu fiind totuși mai agitat. Nu odată am uitat poziția, sau am lăsat piese în priză…


5)
Când ați obținut titlul de mare maestru ICCF?
Titlul de mare maestru ICCF l-am obținut în 1981, jucând într-un turneu omagial „Belgrad 30”. Nu am ocupat decât locul 3, dar turneul a fost foarte puternic, iar punctajul obținut, 9.5 din 12,  mi-a dat dreptul la acest titlu.
Cu această ocazie, Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport mi-a acordat titlul de „Maestru Internațional al Sportului”. Acest titlu, care mi se pare stupid, a vrut să înlocuiască fosta denumire de „Maestru Emerit”, care unora li se părea de inspirație sovietică !?

6) 
Care este partida cea mai spectaculoasă din cariera dvs.?
Cea cu marele maestru iugoslav Berta, care dorea locul 3 în turneul „Belgrad 30” și pe care trebuia să-l înving pentru a realiza norma de mare maestru.

7) Șahul prin corespondență a fost și contextul de legare a unor prietenii ?
Foarte des. Mai ales în țări mai „reci”, precum Germania. Eu n-am mai jucat mult în țară nu din vedetism, ci tocmai pentru că am găsit mai multă seriozitate dincolo. La noi mai mereu existau jucători gata să dosească o scrisoare ca să câștige prin depășirea timpului de gândire…

8) 
Evocați câștigarea titlului de vicecampion european!
Pare nenatural, dar titlul de vicecampion european a fost una din marile mele deziluzii în șah! Să mă explic. In general stilul meu de joc s-a bazat pe o agresivitate exagerată, cu multe victorii, dar și cu înfrângeri și foarte rare remize. In 1985, când a început această finală, am fost pus de la început în fața unei situații dificile: în competiția respectivă participau 6 jucători sovietici ! M-am ambiționat, am reușit să mă mobilizez exemplar, nu am pierdut nici-o partidă, am realizat 5 p. din 6 la jucătorii sovietici, l-am învins pe cel mai puternic dintre ei și, terminând toate partidele, eram convins de victoria în turneu ! Singurul contracandidat, rămas în cursă, putea cel mult să mă ajungă la puncte, dar îl învinsesem în partida directa. Concursul, care a durat aproape 8 ani, s-a prelungit aproape trei ani după ce eu am terminat toate partidele și, spre surprinderea mea, rezultatele între cei 6 sovietici m-au adus pe locul 2, având un coeficient Sonnerborn cu 0,25 mai mic decât al câștigătorului!
De atunci am evitat să mai joc în turnee cu ex-sovietici.


9)  
Ați avut incidente majore legate de activitatea poștei?
La începutul anilor 60, când activitatea la noi în țară era la început, uneori poșta refuza primirea cărților poștale cu mutări de șah, considerându-le scrisori cifrate!
In general corespondența decurgea cu regularitate dar cu „țările prietene”  mergea deosebit de încet. Probabil fiindcă în acest caz corespondența era „citit㔠de 2 ori (la expediție și la destinație), pe când scrisorile către vest erau doar o dată !...


10) 
Cum v-ați adaptat intruziunii tot mai pregnante a computerelor în activitatea de șah prin corespondență?
Computerele au adus multe lucruri bune în sah și în primul rând posibilitatea de informare rapidă (ce timp imens și inutil pierdeau șahiștii cu crearea cartotecilor!).
Pentru șahul „la distanță”, actualul sistem de joc pe serverul ICCF este minunat, simplificând la maxim toate problemele de evidență a partidelor și de arbitraj. Din păcate aceste computere au creat și un dezechilibru artificial între participanți, datorită dotării diferite. Pe vremuri decidea forța jucătorilor titulari, chiar dacă existau și cazuri de performanțe prin „ajutor extern”, acestea erau rare și nerepetabile, deoarece „ajutorul’ se plictisea și renunța să joace pentru altul!
Azi când „ajutorul” este un program extrem de puternic și deținut numai de unii dintre participanți, e greu de spus cine este adevăratul învingător.
Personal, țin toată evidența pe computer. Mă mai și consult cu acesta, ca într-o „discuție”, dar nu iau mai mult de 50 % din părerea lui.


11) 
Care sunt reușitele dvs. cele mai importante ca organizator al activității de șah prin corespondență?
Ca activist m-am ocupat în cea mai mare parte de sectorul tehnic, reușind să contribui la formarea unor echipe foarte puternice, care au intrat în elita mondială. Astfel ne-am calificat  la mai multe finale Olimpice și am câștigat mai multe ediții ale „Cupei Țărilor Latine”, competiție în care s-au remarcat în mod deosebit regretatul Mihai Șuta, dar și Francisc Tocăniță, de pildă.
M-am ocupat și de cei mai tineri, prin organizarea competiției „Căluțul de Fildeș” destinată  copiilor sub 14 ani. Concursul oferea drept recompensă participarea la o tabără, unde câștigatorii la corespondență jucau între ei la tabla!
Propusesem, după modelul francez, să înființăm o asociație a șahului prin corespondență independentă de minister. În 1990 s-a înființat, prin Dan Ivanciu (care nu era totuși omul cel mai potrivit...), Federația Șahului prin corespondență, care a existat până în 1996, când s-a reunificat cu FRȘah (acțiune cu care n-am fost de acord).
Datorită firii mele cam războinice, am intrat în conflict cu „mărimile” din minister (aspect reflectat și în diverse mijloace de presă) și, fiind prea mic pentru a avea șanse de succes, am preferat să mă retrag pentru a nu aduce prejudicii activității în ansamblu.
Din fericire, activitatea a ajuns pe mâini bune, ceea ce face azi Marius Ceteraș fiind demn de stima mea !


12) 
Ce realizări majore ați avut în activitatea inginerească?
Activitatea mea inginereasca nu are nimic spectaculos. Lucrez de 50 ani in proiectare in probleme de trafic si rentabilitate în domeniul transporturilor auto, navale și aeriene. La nivelul anilor 1970 am urmat unele cursuri pe domeniu organizate de Banca Mondială și m-am specializat în aceste probleme, acumulări pe care le-am valorificat în cadrul IPTANA, unde am activat mulți ani. Azi lucrez în calitate de consilier tehnic, la o firmă de specialitate, cu capital american, Search Corporation; obiectul principal de activitate este proiectarea de drumuri (inclusiv de autostrăzi).

13)  În afara șahului și a activității de proiectare, care sunt preocupările dvs.?
Familia, munca fizică și cât mai multă mișcare. In tinerețe am fost mare amator de excursii montane, Făgărașul fiind o pasiune. Sunt îndrăgostit de munte, iar în tinerețe nu ratam nici o ocazie de ascensiune alături de prietenii mei Botez și Voiculescu, când era un turneu într-o zonă cu asemenea relief. Și Partoș era un montaniard pasionat, țin minte un cantonament la care ne trezeam dimineața la ora 5, ne urcam pe Vârful cu Dor și ne întorceam la 7 la bază. Azi mai încerc să bat o minge, să joc un tenis de masa și merg zilnic la serviciu cu bicicleta!
Weekendurile mi le petrec cu soția la Dascălu (în zona Afumați), unde am cumpărat un teren și am construit un adăpost de vară-toamnă, la care meșteresc mereu câte ceva.
Eu dacă mă duc între prieteni nu joc șah, prefer să dansez, sunt „leșinat” după dans, excelez în tango și, mai ales, vals.
Evit pasiunile, mai ales cu caracter politic, n-am nici o certitudine că eu am dreptate și celălalt nu. Adevărul în majoritatea cazurilor este pe la mijloc.
Esențial este faptul că am o familie armonioasă; chiar dacă cei 3 copii sunt proveniți din căsnicii diferite (Viorel - 49 ani cu prima mea soție, Florin - 38 ani din primul mariaj al actualei mele soții, cu care o avem împreună pe Ruxandra - 32 ani), între ei există o perfectă înțelegere, mai rar întâlnită !


14) 
Ați încercat să insuflați și copiilor dvs. interesul pentru șah?
Mi-ar fi plăcut să joace șah și copiii mei. Au învățat șah, au și jucat în unele concursuri, dar pasiunile nu se impun, ci se aleg! Iar ei au preferat alte preocupări.

15) 
Ce titluri din literatura șahistă le apreciați cu precădere?
In mod normal, un jucător de șah în formare ar trebui să citească principiile lui Nimzovici, Capablanca, Lasker, Alehin.
Din păcate, în tinerețea mea literatura șahistă era foarte redusă și aceasta în limba rusă. Mulți din generația mea au învățat mai cu sârg rusa pentru a avea acces la literatura șahistă.
Un rol major l-au avut două cărți scrise de un mare publicist și șahist al vremii: Sergiu Samarian:  „Tactica jocului de șah” și „Strategia în jocul de șah (Să învățăm metodic șahul)”. Aceste cărți conțineau însă date destul de puține, iar autorul nu a putut scrie prea mult fiind persecutat politic (unele dintre volume i-au apărut nesemnate sau sub pseudonimul de Gh. Sergiu).
In aceste condiții, rolul cel mai important în dezvoltarea generației mele l-a jucat „300 partide alese ale lui Alehin”, apărută în 1955 și „Finalurile” lui Lisițîn editată în 1960. De-abia mai târziu au apărut „Din tainele gândirii jucătorului de șah” de Kotov etc.


16) 
Sunteți un pasionat al internetului?
Consider internetul o cucerire fantastică a epocii moderne, un instrument extrem de util, o enciclopedie care a devenit indispensabilă pentru orice om care vrea să fie bine și rapid informat, indiferent domeniul și mijlocul cel mai rapid, sigur și practic de comunicare.
Din păcate el este folosit, într-o măsură mult prea mare, pentru a pierde timpul cu activități  inutile!...


17) 
Credeți în viitorul șahului prin corespondență?
Cred că șahul prin corespondență, din punct de vedere competițional, va pierde din valoarea luptei reale om-om. Se va ajunge la lupta unei formule mixte om-mașină contra om-mașină, în care nu vei putea stabili al cui merit este victoria. Din punctul de vedere al meu, care sunt interesat mai puțin de victorie cât de exercițiul mental, actualul sistem cu jocul pe server este ideal. Sunt alte categorii, cu timp mai mult și dorința de a coresponda, pentru care sistemul prin e-mail este ideal. Deci cred că jocul va crește în amploare, dar scopul se va schimba.
Oricum, timpul corespondenței clasice, cu ritmul ei de melc a apus (un concurs într-o viață de om !) și nu sunt deloc nostalgic după această epocă!

Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, iulie 2007

©Federația Română de Șah
Precizăm că opiniile exprimate aparțin în totalitate celor intervievați și nu reprezintă la modul implicit punctul de vedere oficial al F. R. Șah.

 
 
  Rezoluție minimă recomandată 1024x768
IEIE 7 Firefox 3

 
 
 

Data lansării: 15 mai 2006