1)
Ce
v-a determinat să alegeți practicarea șahului într-un mod sistematic?
După
ce în copilărie am jucat fotbal, la șah am ajuns
întâmplător, refugiat în timpul războiului într-un sătuc
izolat din zona Buzăului! În fapt, eu sunt născut la Deva
(22 februarie 1933), dar tatăl meu fiind contabil a schimbat
diverse locuri de muncă, eu ajungând chiar în pragul de a
deveni cetățean sovietic (m-am refugiat cu scurt timp
înainte de pierderea Basarabiei). Așa se face că am venit în
București la începutul anilor Ž40 și aici am rămas !
Am
profitat de concursurile de masă (Cupa unității tineretului
etc.) organizate prin O.S.P. și de emulația creată de aceste
concursuri în perioada postbelică 1948-1950, începând să joc
sistematic. Un rol mare l-a avut clubul ITB care căuta să
capaciteze tinerii, în acea perioadă apărând la acest club
șahiști de mare valoare precum Victor Ciocâltea și Elisabeta
Ionescu (Polihroniade).
În
privința formării mele, un merit deosebit l-a avut maestrul
Silbermann, care era un om cu o atitudine deosebită, atent
față de copii, pe care știa să-i atragă spre șah. De altfel,
el a descoperit-o și pe Alexandra Nicolau.
La
început am jucat în concursurile la tablă dar, neacordând
studiului suficientă atenție, progresul a fost destul de
lent, cu puține rezultate notabile. Rezultate mai deosebite
am obținut în Campionatul Capitalei, câștigând edițiile 1962
și 1969 și ocupând locul 3 în ediția 1970. In 1971 am
obținut titlul de maestru al sportului.
2)
Care sunt
cluburile de șah la care ați evoluat?
Mai
întâi am jucat circa 10 ani la Spartac, club al Ministerului
Comerțului la care eram angajat, apoi la
Locomotiva. Acesta
era un club relativ modest, în care majoritatea jucătorilor
salariați ai Ministerului Transporturilor (unde am lucrat
până la pensionare), se întâlneau după orele de munca pentru
o partidă de șah și care, datorită relațiilor prietenești
dintre ei, reușeau să aducă echipei rezultate superioare
forței lor reale.
După
o lungă perioadă de inactivitate, recent m-am legitimat la
clubul lui Marius Ceteraș, C.M.Șah Alba Iulia, cu intenția
de a juca în această lună la Campionatul național de
veterani, deziderat din păcate nematerializat pe fondul
lipsei de timp.
3)
Ce concursuri de șah la
tablă păstrați cu mai multă plăcere în memoria dvs.?
Amintirea cea mai plăcută o am de la partida cu Ciocâltea
din concursul 16 Februarie 1959: în ultima rundă acesta
(care ajunsese campion național), jucând cu albele, trebuia
să mă învingă pentru a cuceri cupa. M-am apărat cu îndârjire
și după întrerupere am reușit să obțin remiza și primul loc!
4)
Cum v-ați apropiat de
șahul prin corespondență?
In
1972 si 1973 am participat la finalele campionatului
național (pe atunci în finală nu ajungeau, după fazele
calificatorii, decât 20 sportivi). Jucând fără scoatere din
producție, am obținut rezultate foarte modeste. Efortul
inutil depus m-a convins fără drept de apel că sub această
formă nu se poate face șah de performanță. Neputând să
abandonez șahul, am trecut definitiv la șahul prin
corespondență, care îmi permitea sămi văd mulțumitor de
profesie și familie.
De
altfel, cu șahul prin corespondență începusem să cochetez
din 1960, fiind stimulat de o partidă câștigată la Paul
Diaconescu. În 1965 am câștigat Campionatul Național și am
realizat prima normă de maestru internațional ICCF prin
rezultatul obținut in echipa olimpică a țării. In 1974 am
obținut și a doua normă de maestru internațional ICCF, titlu
ce mi-a fost atribuit în 1975.
Țin
să relev un paradox: prin temperament eu nu eram tocmai
adecvat șahului prin corespondență, care presupune un tip
uman mai ordonat, eu fiind totuși mai agitat. Nu odată am
uitat poziția, sau am lăsat piese în priză
5)
Când ați obținut
titlul de mare maestru ICCF?
Titlul de mare maestru ICCF l-am obținut în 1981, jucând
într-un turneu omagial Belgrad 30. Nu am ocupat decât
locul 3, dar turneul a fost foarte puternic, iar punctajul
obținut, 9.5 din 12,
mi-a dat dreptul la acest titlu.
Cu
această ocazie, Consiliul Național pentru Educație Fizică și
Sport mi-a acordat titlul de Maestru Internațional al
Sportului. Acest titlu, care mi se pare stupid, a vrut să
înlocuiască fosta denumire de Maestru Emerit, care unora
li se părea de inspirație sovietică !?
6)
Care este partida cea mai
spectaculoasă din cariera dvs.?
Cea
cu marele maestru iugoslav Berta, care dorea locul 3 în
turneul Belgrad 30 și pe care trebuia să-l înving pentru a
realiza norma de mare maestru.
7)
Șahul prin
corespondență a fost și contextul de legare a unor prietenii
?
Foarte des. Mai ales în țări mai reci, precum Germania. Eu
n-am mai jucat mult în țară nu din vedetism, ci tocmai
pentru că am găsit mai multă seriozitate dincolo. La noi mai
mereu existau jucători gata să dosească o scrisoare ca să
câștige prin depășirea timpului de gândire
8)
Evocați câștigarea
titlului de vicecampion european!
Pare
nenatural, dar titlul de vicecampion european a fost una din
marile mele deziluzii în șah! Să mă explic. In general
stilul meu de joc s-a bazat pe o agresivitate exagerată, cu
multe victorii, dar și cu înfrângeri și foarte rare remize.
In 1985, când a început această finală, am fost pus de la
început în fața unei situații dificile: în competiția
respectivă participau 6 jucători sovietici ! M-am ambiționat,
am reușit să mă mobilizez exemplar, nu am pierdut nici-o
partidă, am realizat 5 p. din 6 la jucătorii sovietici, l-am
învins pe cel mai puternic dintre ei și, terminând toate
partidele, eram convins de victoria în turneu ! Singurul
contracandidat, rămas în cursă, putea cel mult să mă ajungă
la puncte, dar îl învinsesem în partida directa. Concursul,
care a durat aproape 8 ani, s-a prelungit aproape trei ani
după ce eu am terminat toate partidele și, spre surprinderea
mea, rezultatele între cei 6 sovietici m-au adus pe locul 2,
având un coeficient Sonnerborn cu 0,25 mai mic decât al
câștigătorului!
De
atunci am evitat să mai joc în turnee cu ex-sovietici.
9) Ați avut incidente majore
legate de activitatea poștei?
La
începutul anilor 60, când activitatea la noi în țară era la
început, uneori poșta refuza primirea cărților poștale cu
mutări de șah, considerându-le scrisori cifrate!
In
general corespondența decurgea cu regularitate dar cu
țările prietene
mergea deosebit de încet. Probabil fiindcă în acest
caz corespondența era citită de 2 ori (la expediție și la
destinație), pe când scrisorile către vest erau doar o dată
!...
10)
Cum v-ați adaptat
intruziunii tot mai pregnante a computerelor în activitatea
de șah prin corespondență?
Computerele au adus multe lucruri bune în sah și în primul
rând posibilitatea de informare rapidă (ce timp imens și
inutil pierdeau șahiștii cu crearea cartotecilor!).
Pentru șahul la distanță, actualul sistem de joc pe
serverul ICCF este minunat, simplificând la maxim toate
problemele de evidență a partidelor și de arbitraj. Din
păcate aceste computere au creat și un dezechilibru
artificial între participanți, datorită dotării diferite. Pe
vremuri decidea forța jucătorilor titulari, chiar dacă
existau și cazuri de performanțe prin ajutor extern,
acestea erau rare și nerepetabile, deoarece ajutorul se
plictisea și renunța să joace pentru altul!
Azi
când ajutorul este un program extrem de puternic și
deținut numai de unii dintre participanți, e greu de spus
cine este adevăratul învingător.
Personal, țin toată evidența pe computer. Mă mai și consult
cu acesta, ca într-o discuție, dar nu iau mai mult de 50 %
din părerea lui.
11)
Care sunt reușitele dvs.
cele mai importante ca organizator al activității de șah
prin corespondență?
Ca
activist m-am ocupat în cea mai mare parte de sectorul
tehnic, reușind să contribui la formarea unor echipe foarte
puternice, care au intrat în elita mondială. Astfel ne-am
calificat la mai
multe finale Olimpice și am câștigat mai multe ediții ale
Cupei Țărilor Latine, competiție în care s-au remarcat în
mod deosebit regretatul Mihai Șuta, dar și Francisc
Tocăniță, de pildă.
M-am
ocupat și de cei mai tineri, prin organizarea competiției
Căluțul de Fildeș destinată
copiilor sub 14 ani. Concursul oferea drept
recompensă participarea la o tabără, unde câștigatorii la
corespondență jucau între ei la tabla!
Propusesem, după modelul francez, să înființăm o asociație a
șahului prin corespondență independentă de minister. În 1990
s-a înființat, prin Dan Ivanciu (care nu era totuși omul cel
mai potrivit...), Federația Șahului prin corespondență, care
a existat până în 1996, când s-a reunificat cu FRȘah (acțiune
cu care n-am fost de acord).
Datorită firii mele cam războinice, am intrat în conflict cu
mărimile din minister (aspect reflectat și în diverse
mijloace de presă) și, fiind prea mic pentru a avea șanse de
succes, am preferat să mă retrag pentru a nu aduce
prejudicii activității în ansamblu.
Din
fericire, activitatea a ajuns pe mâini bune, ceea ce face
azi Marius Ceteraș fiind demn de stima mea !
12)
Ce realizări majore ați
avut în activitatea inginerească?
Activitatea mea inginereasca nu are nimic spectaculos.
Lucrez de 50 ani in proiectare in probleme de trafic si
rentabilitate în domeniul transporturilor auto, navale și
aeriene. La nivelul anilor 1970 am urmat unele cursuri pe
domeniu organizate de Banca Mondială și m-am specializat în
aceste probleme, acumulări pe care le-am valorificat în
cadrul IPTANA, unde am activat mulți ani. Azi lucrez în
calitate de consilier tehnic, la o firmă de specialitate, cu
capital american, Search Corporation; obiectul principal de
activitate este proiectarea de drumuri (inclusiv de
autostrăzi).
13)
În afara șahului și a
activității de proiectare, care sunt preocupările dvs.?
Familia, munca fizică și cât mai multă mișcare. In tinerețe
am fost mare amator de excursii montane, Făgărașul fiind o
pasiune. Sunt îndrăgostit de munte, iar în tinerețe nu ratam
nici o ocazie de ascensiune alături de prietenii mei Botez
și Voiculescu, când era un turneu într-o zonă cu asemenea
relief. Și Partoș era un montaniard pasionat, țin minte un
cantonament la care ne trezeam dimineața la ora 5, ne urcam
pe Vârful cu Dor și ne întorceam la 7 la bază. Azi mai
încerc să bat o minge, să joc un tenis de masa și merg
zilnic la serviciu cu bicicleta!
Weekendurile mi le petrec cu soția la Dascălu (în zona
Afumați), unde am cumpărat un teren și am construit un
adăpost de vară-toamnă, la care meșteresc mereu câte ceva.
Eu
dacă mă duc între prieteni nu joc șah, prefer să dansez,
sunt leșinat după dans, excelez în tango și, mai ales,
vals.
Evit
pasiunile, mai ales cu caracter politic, n-am nici o
certitudine că eu am dreptate și celălalt nu. Adevărul în
majoritatea cazurilor este pe la mijloc.
Esențial este faptul că am o familie armonioasă; chiar dacă
cei 3 copii sunt proveniți din căsnicii diferite (Viorel -
49 ani cu prima mea soție, Florin - 38 ani din primul mariaj
al actualei mele soții, cu care o avem împreună pe Ruxandra
- 32 ani), între ei există o perfectă înțelegere, mai rar
întâlnită !
14)
Ați încercat să insuflați
și copiilor dvs. interesul pentru șah?
Mi-ar
fi plăcut să joace șah și copiii mei. Au învățat șah, au și
jucat în unele concursuri, dar pasiunile nu se impun, ci se
aleg! Iar ei au preferat alte preocupări.
15)
Ce titluri din literatura
șahistă le apreciați cu precădere?
In
mod normal, un jucător de șah în formare ar trebui să
citească principiile lui Nimzovici, Capablanca, Lasker,
Alehin.
Din
păcate, în tinerețea mea literatura șahistă era foarte
redusă și aceasta în limba rusă. Mulți din generația mea au
învățat mai cu sârg rusa pentru a avea acces la literatura
șahistă.
Un rol major l-au avut două cărți scrise de
un mare publicist și șahist al vremii: Sergiu Samarian:
Tactica jocului de șah și Strategia în jocul de
șah (Să învățăm metodic șahul). Aceste cărți conțineau însă date destul de
puține, iar autorul nu a putut scrie prea mult fiind persecutat politic (unele
dintre volume i-au apărut nesemnate sau sub pseudonimul de Gh. Sergiu).
In
aceste condiții, rolul cel mai important în dezvoltarea
generației mele l-a jucat 300 partide alese ale lui Alehin,
apărută în 1955 și Finalurile lui Lisițîn editată în 1960.
De-abia mai târziu au apărut Din tainele gândirii
jucătorului de șah de Kotov etc.
16)
Sunteți un pasionat al
internetului?
Consider internetul o cucerire fantastică a epocii moderne,
un instrument extrem de util, o enciclopedie care a devenit
indispensabilă pentru orice om care vrea să fie bine și
rapid informat, indiferent domeniul și mijlocul cel mai
rapid, sigur și practic de comunicare.
Din
păcate el este folosit, într-o măsură mult prea mare, pentru
a pierde timpul cu activități
inutile!...
17)
Credeți în viitorul
șahului prin corespondență?
Cred
că șahul prin corespondență, din punct de vedere
competițional, va pierde din valoarea luptei reale om-om. Se
va ajunge la lupta unei formule mixte om-mașină contra
om-mașină, în care nu vei putea stabili al cui merit este
victoria. Din punctul de vedere al meu, care sunt interesat
mai puțin de victorie cât de exercițiul mental, actualul
sistem cu jocul pe server este ideal. Sunt alte categorii,
cu timp mai mult și dorința de a coresponda, pentru care
sistemul prin e-mail este ideal. Deci cred că jocul va
crește în amploare, dar scopul se va schimba.
Oricum, timpul corespondenței clasice, cu ritmul ei de melc
a apus (un concurs într-o viață de om !) și nu sunt deloc
nostalgic după această epocă!Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, iulie 2007
©Federația Română de Șah
Precizăm că opiniile exprimate aparțin în
totalitate celor intervievați și nu reprezintă la modul
implicit punctul de vedere oficial al F.
R. Șah.
|
IE 7
Firefox
3
