Logo F.R.Sah    
 

Pagina principală Interviul lunii
Interviul lunii
     Foto Album foto Alexandru Manea
 

Interviu cu Maestrul internaţional Alexandru Manea

Te găseşti în acest moment la Iaşi, pentru CN echipe juniori, cu sportivii de la clubul tău ASC Corona Braşov. Ce senzaţie îţi oferă întrepătrunderea dintre calităţile de antrenor-conducător de club-jucător ?
In primul rând vă salut pe toţi iubitorii de şah, de viaţă şi energie pozitivă.  Mă bucur sincer că există oameni preocupaţi să înţeleagă şi să releve celorlalţi iubitori ai universului şahist personalitatea  celor  implicaţi în „iureşul celor 64 de pătrăţele”.
Cu juniorii,”cei mai mici prieteni ai mei”, mă simt excelent. Am folosit prilejul atât pentru socializare, cât şi pentru educaţie. De altfel micuţii sunt adepţii tehnologiei moderne, un Ipod ne foloseşte drept ghid. Juniorul de 14 ani de pe masa doi, Kozma Hunor (campionul la coborâre alpină din 2011), joacă la sub 20 (o premieră pentru el), ca şi colegul lui de pe masa trei, Miloi Pavel, aflat în faţa unei provocări destul de grele pentru frageda vârstă de 10 ani. Masa 1, Duca Alexandru, liderul echipei aflat la ultima participare ca junior, face trecerea către partea adultă a şahului, lăsând ştafeta micuţilor.
Şahul e armonie şi magie, trebuie jucat cu plăcere şi de plăcere. Atât la Iaşi şi peste tot unde ajung, încerc să le dau micuţilor iubitori de şah şi celorlalţi motive de bucurie.  Fiecare întâlnire ar trebui să fie motiv de inter-cunoaştere şi socializare.
Formaţia mea extraşahistă este de psiholog, aşa că starea mentală şi adaptabilitatea copiilor la cerinţele reale ale epocii postmoderne mă preocupă într-o măsură evidentă, fiind implicat in mai multe programe şahisto-educaţionale.
Şahul nu înseamnă numai ”e4-c5”, are misterul lui, ajută vizibil la formarea proceselor cognitiv senzoriale, fiind o formă de manifestare  foarte productivă cât şi longevivă. 
Antrenor, conducător de club, dar în primul rând jucător. Trebuie să facem această specificare, împletirea de statusuri petrecându-se firesc odată cu trecerea anilor (...nu pot garanta dacă şi cu maturizarea). Copiii mi-au plăcut mereu, am două nepoţele excelente, Anisia şi Clara (proaspăt ajunsă anul acesta printre noi, sper eu dornică să înveţe şah în viitor). Anisia cea mai mare are 5 ani jumătate, iar acum câteva zile a răspuns simpatic la întrebarea : Anisia vrei să înveţi şah? Răspunsul aforistic cu o notă de umor merită adus în această discuţie interactivă: „Păi nu ştie destul Alexandru, de ce să mă mai chinui să învăţ şi eu ?!” Să păstrăm tonul amuzat: şi eu însumi sunt de abia la început pentru adevărata performanţă.

Cum şi-a pus amprenta zona ta de origine asupra formării pe diverse planuri ?
Foarte mult. Am avut o copilărie magică alături de animale sălbatice, piese de şah, plimbări noaptea prin pădure cu bunicul meu, de altfel şi cel căruia îi spun tată, lecţii de geografie şi istorie, prezentări de plante, sport şi bucurie. Munca la câmp cred că a săpat în mine o legătură de nezdruncinat. Mă simt cu adevărat împlinit in mijlocul naturii. Nu întâmplător am ales Braşovul ca oraş de adopţie. Munţii Căpăţânii şi parcul Vânturăriţa, de fapt tot judeţul Vâlcea, sunt pline de verdeaţă şi istorie. Nu am resimţit decât magia copilăriei. Am văzut revoluţia la televizor, iar bunicul meu, care era şi profesor de istorie, mi-a tradus pas cu pas şirul evenimentelor. Părinţii mei naturali, de altfel şi cei mai buni prieteni ai mei maturi existenţi, mi-au asigurat mie şi surorii mai mari lucrurile indispensabile copiilor. Am plecat din satul Dobriceni la Râmnicu Vâlcea, unde mi-am petrecut prima parte a vieţii şi unde am început şahul real cu regretatul Rădulescu Constantin, singurul meu antrenor, mort prea devreme în toamna anului 1995. De atunci am devenit autodidact, am făcut „o mie una greşeli” şi încă mai fac, am cumpărat literalmente sute de kile de cărţi, cred că peste câteva sute de bucăţi numai de la domnul Pessi. Am învăţat multe din turneele închise de IM la sfârşit de ani 90 şi început de mileniu XXI. Multe discuţii le-am avut cu domnul Pessi, inclusiv tatăl meu natural care îl cunoaşte personal, un împătimit al şahului prin prisma pasiunii mele teribile pentru acest univers plin de întrebări şi răspunsuri în continuă schimbare. M-am reîntors cu plăcere şi cu precizie de metronom în satul unde am copilărit până la 20 de ani aproape în fiecare săptămână, până când am părăsit Rm Vâlcea şi m-am stabilit în Tara Bârsei la Braşov, unde am dat primul examen de maturitate şi am luat contact cu realitatea cruntă si crudă. Am terminat Universitatea de Psihologie şi ulterior am profesat ca psiholog un an şi jumătate. Am făcut şi a doua specializare, pedagogia, tocmai în ideea să înţeleg mai bine simplitatea comunicării cu cei mai mici. Bunicul meu spune mereu: copiii sunt magici, ascultaţi-i, au atâtea de spus ! Dobriceni, satul meu natal, mi-a rămas la fel de drag, merg cu aceeaşi „precizie de metronom”, însă doar mai rar. S-a schimbat limba ceasului, merge mai încet. 

Ai început şahul în preajma schimbării dintre epoci. Cum ai receptat acest fapt ?
Mi-a plăcut de la început. Prima dată, ţin minte, aruncam piesele unele către altele să văd care rezistă mai mult în poziţia verticală. Apoi a devenit o luptă continuă cu bunicul meu, „Tata” cum îi spun eu. Am avut nenumărate partide, încă îmi place să jucăm împreună. Tin minte prima finală de juniori mici. Am fost la Eforie Nord la hotel Europa. Celebrul Brifcor sau Pepsi atât de greu de găsit, emoţiile, micile inadvertenţe. Am pierdut la timp un final de turn şi doi pioni contra turn. Am uitat să apăs pe ceas şi adversarul nu a mai mutat o oră şi ceva, iar eu m-am plimbat liniştit prin sală. A fost interesant şi palpitant.

Te-aş ruga să faci o sinteză asupra cluburilor la care ai activat.
Am început la Chimia Râmnicu Vâlcea, unde am fost cred până la vârsta de 17 ani legitimat.  Apoi m-am transferat la o echipă entuziastă, Apulum Alba Iulia, la regretatul Breaz, unde am jucat titular în Superliga Romaniei pe vremea când aceasta se disputa tur-retur cu 6 echipe.
Clipe excelente şi ca sportiv: am văzut în sfârşit foarte mulţi jucători accesibili până în acea vreme numai prin cumpărarea revistelor sau cărţilor de gen. Prietenii mei  Nad Titus, Serdean Dorin, „Babiruşa” (Ceteraş Marius) mi-au fost coechipieri. Apoi a fost din nou o etapă frumoasă la Victoria Techirghiol, am jucat o Superligă incredibilă la Eforie în luna decembrie, după un cantonament la Techirghiol cu Mircea Pavlov la domnul Culamet. Ne-am salvat miraculos de retrogradare, cu o echipă cu un singur Mare Maestru. Să nu uităm că se juca la 10 mese (7 bărbaţi şi 3 femei) cu câte un junior şi junioară. Manolache pe masa doi (doar MF la acea vreme), eu cu mâna în ghips şi cu ceasul de control pus invers (nu ajungeam efectiv să apăs pe ceas). Să lămuresc şi aspectul cu mâna ruptă. Am făcut două sporturi de performanţă concomitent, şahul şi karate-ul perfect îmbinate. Îmi rupsesem mâna la Campionatul Naţional, într-o luptă frumoasă cu un dinamovist, într-o sală Olimpia arhiplină. Şahul se îmbină perfect cu sportul fizic, chiar în epoca modernă este o condiţie necesară. In perioada junioratului organizam semicantonamente de pregătire fizică cu colegii de generaţie în timpul turneelor de şah.
Apoi a venit din nou o perioadă de visare către performanţă. Am ajuns la CSU Braşov alături de domnul Sassu Ducşoară. Au fost clipe interesante trăite prin prisma primei tinereţi, proaspăt student.
In anul 2005 cred, m-am transferat la Dinamo Braşov, devenită apoi Dinamo Bucureşti, cu  care am luat medalie de bronz pe echipe. Cu adevărat a fost o perioadă de trecere de la şahul naiv către un şah mai închegat, colegii mei de echipă fiind aproape toţi GM.
In anul 2009 am ales din nou cu inima şi am făcut parte dintr-o echipă entuziastă şi tânără: Conpet Ploieşti. M-am simţit excelent, am jucat pe prima masă în Divizia A şi am promovat în Superligă.
In 2010 m-am transferat şi ca jucător la echipa la care antrenez ASC CORONA 2010 Braşov, succesoarea lui SCM Braşov. Ideea era să creez o echipă de juniori şi alături de mine să putem alinia o echipă decentă, ce poate participa mai întâi la Divizia B. Timpul ne va spune dacă voi reuşi.

Performanţele majore ca junior ?
Cred că am câştigat peste 50 de turnee de juniori şi vreo 20-30 de seniori. In acestea le includ şi pe cele locale din judeţul Vâlcea. Iar la juniori mereu m-am oprit la locul 4 şi, dacă îmi aduc bine aminte, am jucat toate finalele închise, m-am calificat în toate mai puţin una la juniori mici, iar la 19 ani m-am calificat în prima mea finală de seniori (pe vremea aceea se juca sistem închis primii 14 sau 16, nu mai ţin minte exact). Stiu că am stat aproape 3 săptămâni la Tuşnad, unde am fost secondat de prietenul meu Radu Rouă, un entuziast al şahului, fan al lui Bobby si Alehin, emigrat momentan în SUA, posesorul site-ului www.chessvision.com şi unul dintre suporterii mei din copilărie.

Când ai obţinut titlul de maestru internaţional ?
In 2007, deşi a treia normă a fost groaznic de greu de făcut, aveam un  blocaj. Poate părea amuzant, dar m-am chinuit vreo trei ani să o realizez, iar de atunci cred că am mai făcut vreo 30. Exact previziunea Domnului Pessi: ”Alex, fii calm, o sa vină vremea, iar apoi o să faci zeci.” Să sperăm că aşa se va întâmpla şi cu următorul titluJ.

Care sunt turneele de care ai fost de-a lungul timpului cel mai mulţumit (ca participare a ta, dar şi ca organizare) ?
Sunt multe ca participare, e destul de greu să le enumăr pe toate. Turneele GM de la Limpedea mi-au plăcut ca stare de spirit fiind scoase din tipar, turneele din Spania din anul 2003, un an de referinţă pentru mine. Am fost plecat aproape 7 luni din ţară şi am trăit o viaţă aventuroasă, întreţinându-mă exclusiv din şah, străbătând mii de km, din Tara Bascilor până aproape de Africa, Barcelona, Comunitatea Valenciana şi Portugalia. Turneul de la Benidorm din 2003 câştigat îmi e drag, fiind şi primul român care a luat locul 1 acolo şi nu numai din cauza asta, dar şi pentru că mi-a dat ocazia să vorbesc cu campionul mondial Anand şi să stau lângă o parte din cei din top 10 mondial. La început e un miraj pentru fiecare şahist, sau mai degrabă sportiv, doreşte să facă acest pas către socializarea cu elita, apoi îţi doreşti să joci cu ei, şi evident la un moment dat să îi şi baţi. Noroc că există Dieter Nisipeanu care ne-a arătat că se poate !!!
In 1995 am fost la un cantonament de vreo 3 luni cu foarte multe peripeţii la Moscova, unde i-am văzut prima dată pe Short, Kramnik, Ivanchuk, Karpov. Mi-am adus aminte de peripeţiile nebune, cum am trecut graniţa pe jos înspre România cu hoţii şi mentalităţile învechite ale vameşilor moldoveni (vorbesc despre cei de peste Prut).
Drag îmi e primul proiect anti drog la care am participat în Spania „Ajedrez contra drogas” sper că am scris corect. Şah contra drogurilor. Din păcate Saez, unul dintre bunii mei prieteni spanioli şi unul dintre oamenii pe care i-am antrenat acolo, a murit tragic la o săptămână după ce am părăsit inopinat Spania, după o premoniţie teribilă avută cu o seară înaintea terminării turneului de la Elda, concurs încheiat de altfel onorabil pe locul 4. Sunt lucruri care îţi schimbă ki-ul, cum îmi place mie să spun (energia vieţii, probabil orice practicant de aikido ar înţelege mai uşor).

Ce ţi-a lipsit în februarie la Sărata Monteoru pentru a urca pe podium la CN, terminând în final pe un excelent loc 7 ?
Am făcut doar un mic pas, am ieşit pe 6-7 la egalitate într-adevăr cu 8 p. din 11 şi două partide pierdute la doi GM, Lupulescu si Szabo, cu care am un scor halucinant 7-7, cred nicio partidă nefiind fără peripeţii (sper să nu mă înşel). Cu alte cuvinte au lipsit constanţa, calitatea transformării avantajului, modestia în gândire în anumite momente critice şi evident pregătirea specifică.
Au fost şi părţi bune, puterea de luptă (am câştigat 7 partide, ultima în faţa GM Badea Bela), lucru învăţat şi de la lungile antrenamente de aikido şi dansuri, atât de plăcute mie.

La C.E. din Franţa ai avut astă primăvară o comportare excelentă până în runda a opta (5,5 p.), pierzând apoi ultimele 3 partide. Sunt şi alte explicaţii decât valoarea marilor maeştri întâlniţi spre final ?
Da, din nou un subiect interesant de analiză pentru cei care vor să nu facă greşeli majore în apreciere. In Franţa am ajuns într-adevăr într-o postură nouă pentru mine. In runda 9 aveam +3. Jucam cu Navara (nr.18 mondial) şi de altfel un tip oarecum special, este şi un pic semiautist, îmi trebuia a patra parte dintr-o remiză să fac dubla normă de GM, eram pe locul 42 în Europa în acel moment. Multe noutăţi pentru mine, însă problema a fost paradoxal psihologică.
Primele 8 runde le-am jucat cu o bucurie teribilă, scopul participării mele la Europene era de a constata unde mă aflu ca şahist faţă de marea performanţă şi să văd ce trebuie să fac când ajung acasă pentru a schimba ceva în pregătirea mea. Insă acum jucam în primele 25 de mese, iar cu +4 te calificai la Cupa Mondială.
Am făcut o noutate dubioasă, poziţia a ieşit firesc din deschidere, apoi n-am reacţionat corect şi am fost depăşit clar. La analiză m-a frapat sinceritatea lui Navara, însă o experientă utilă.
Apoi am vrut să răzbun înfrângerea cu o victorie ca să revin, acum trebuia să câştig să îmi fac norma dublă. Intr-o poziţie mai bună am clacat din nou şi am pierdut. Din nou psihologic am uitat magia şi bucuria cu care am jucat. In ultima am refuzat propunerea de remiză şi am ajuns într-o poziţie sensibil câştigată practic, în care adversarul meu mi-a sacrificat un nebun pentru a încerca un şah etern in extremis şi paradoxal nu l-am luat. Dorinţa de a câştiga m-a făcut să nu mai fiu obiectiv. Modestia şi atitudinea realistă sunt calităţi esenţiale în viaţă, iar pentru un şahist indispensabile. Un turneu foarte interesant, combinat cu întâlnirea cu Garry pentru prima oară, cu readucerea aminte a limbii franceze, una dintre micile mele pasiuni şi cu multe lecţii mici şi utile de viaţă.

În decembrie anul trecut, chiar la Braşov, ai devenit vicecampion naţional la şah rapid, În 2010 şi 2011 te-am arbitrat la turneele de blitz din cadrul SPI Open, pe care le-ai câştigat autoritar. Cum ai ajuns la aceste performanţe ? Mai ai şi altele similare la rapid/blitz ?
Da, am câştigat multe turnee de blitz şi şah rapid, iar pe internet am bătut şi GM de 2700 rating FIDE. Explicaţia e mai simplă, la blitz se activează şi alte calităţi decât cele pur şahiste. E o luptă practică şi psihologică, un tărâm care se pare că mi se potriveşte, cu toate că şi aici sunt doar la început. Un turneu interesant de blitz am jucat acum 7 ani la Oberwart, unde am ieşit pe 4 în compania a 60 de GM cred, iar in Spania am trăit jucând şah rapid. Memorabil este turneul de la Mislata, unde am plătit ultimii 10 euro din buzunar pentru taxa de participare. Emoţiile au fost groaznice, dar a meritat adrenalina. Am ieşit pe 3 la final şi evident am avut apoi bani de mâncare şi chirie.

Care este optica ta asupra activităţii Comisiei de Etică şi Disciplină a FRŞah, din care faci parte ?
Un organism util, o interfaţă de comunicare între organizatori şi Federaţie, ce nu are scop punitiv, ci din contra, constructiv.

Ce loc ocupă şahul în a doua ta căsătorie ?
Da, sunt deja la a doua căsnicie. E ca la şah, trebuie să alegi varianta corectă dacă vrei să ai şanse de castigJ)))) Îi salut pe toţi cei dragi pe această cale, şi evident şi pe toţi care au făcut parte din viaţa mea, precum şi pe fosta nevastă. Fiecare dintre ei şi-a pus amprenta şi m-a învăţat că singurul vinovat pentru eşecurile personale nu este decât Manea Alexandru. Mulţumesc încă o dată familiei mele care m-a sprijinit necondiţionat şi persoanelor speciale care îmi dau cotidian energia lor pozitivă, sau de câte ori ne vedem. O salut pe această ocazie şi pe sora mea cea mică, ce mi-a dăruit un tablou excepţional stilizat cu şah (creaţie personală). Ii sfătuiesc pe toţi iubitorii de pictură şahistă (sau pictură în general) să îl vadă.
Am învăţat recent că sunt foarte multe lucruri excepţionale în viaţă, iar principalul este viaţa însăşi. Pot spune totuşi cu tărie că respir şah în fiecare zi.

Ai debutat în această vară în activitatea organizatorică, prin Trofeul Cozia. Ce concluzii şi învăţăminte poţi trage ?
Nu chiar am debutat. Am organizat tabere tematice încă de acum 4 ani. Impreună cu GM Nanu Ciprian am organizat cursuri speciale şi o tabără cu profil şahist în luna iunie.
Trofeul Cozia nu a fost un turneu de şah obişnuit. Impreună cu prietenul meu bun Dacian Pribeanu, Maestru FIDE şi sociolog de altfel, am vrut să realizăm o punte de comunicare între oamenii cu handicap şi cei fără handicap. Şah, natură şi aventură a fost conceptul bazal. L-am asezonat cu educaţia părinţilor, cu ascensiune montană unde văzătorii le-au fost ”ochii” nevăzătorilor, am făcut ecologizarea Cascadei Lotrişor, exerciţii speciale de mentalizare pozitivă.
Am avut şi un parteneriat cu primăria oraşului Călimăneşti, precum şi posibilitatea să facem cunoscută arta şahiştilor. Simultan s-au desfăşurat două  tabere de dramaturgie şi pictură.
Pe această cale fac cunoscut (celor ce nu ştiu) că şahul nu se rezumă doar la mutări şi învăţat deschideri. E un fenomen în care oamenii intră în contact, circulă, progresează, accesează noi informaţii şi fac faţă unor noi provocări. Cu alte cuvinte simple: TRĂIESC! Aşa că le sugerez oamenilor să fie mai deschişi schimbărilor noi şi să nu se ascundă într-o cameră de hotel cu prea multe variante! Decizia şi alegerea aparţin fiecărui om. E doar opinia personală a unui iubitor de şah.

Îmbini şahul cu activităţi complementare ? Cum le-ai selectat ?
Da. Fac aikido de 5 ori pe săptămână când sunt în Braşov, merg la dansuri şi când am timp particip la un spectacol anual la Teatrul Dramatic, compun muzică folk şi rock şi încerc să mă perfecţionez la chitară. Sunt pasionat de energii pozitive, sunete, centre sacre, munţi şi ezoteric şi mai ales de armonie. Să nu uit: alerg, încerc să particip la maraton montan în octombrie. Alerg de când mă ştiu cu bucurie!

Care sunt obiectivele tale în viitorul apropiat ca antrenor şi jucător ?
Eu sunt în primul rând jucător, însă ceea ce fac e îmbibat de pasiune. Nu am obiective, îmi doresc să fiu sănătos, să mă antrenez profesionist şi să las lucrurile să se întâmple. Ca orice şahist, evident că mi-aş dori să accesez următorul nivel GM ca sportiv şi aşa mai departe, sau mai bine zis Optimul în ceea ce fac.

Nutreşti sentimentul că şahul este suficient de bogat spre a oferi unui om împlinirea deplină ?
Nu. Şahul e fascinant ! Viaţa mea s-a clădit pe şah. Am văzut 21 de ţări, am întâlnit oameni minunaţi, am driblat o dată şi moartea, însă nu consider că trebuie să te opreşti doar la şah, deşi recunosc că pentru mine e ca un drog.

Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, iulie 2011
© Federaţia Română de Şah
Precizăm că opiniile exprimate aparţin în totalitate celor intervievaţi şi nu reprezintă la modul implicit punctul de vedere oficial al F. R. Şah