Federatia Romana de Sah - Pagina Principala European Chess Union World Chess Federation
Anunturi
Consiliul Director FRŞah a aprobat o perioadă suplimentară de transfer în intervalul 10 – 17 martie 2017, conform Hotărârii CD nr.22/2017.
Arbitri cu titluri internaţionale în vârsta de până la 70 ani, care au arbitrat cel puțin 2 concursuri omologate FIDE în anul precedent, trebuie sa depună cerere la FR Şah pâna pe data de 03.03.2017.
Click aici pentru anuntul complet »

Ecouri in presa 2011-2012

Pagina:  
1 2 Inainte

Data postarii: 19 Noiembrie 2013

Norvegianul Magnus Carlsen conduce cu 4-2 în meciul pentru titlul mondial la şah disputat împotriva campionului en-titre, indianul Vishvanathan Anand. În partida a 6-a disputată ieri, Carlsen a reuşit să câştige în premieră cu piesele negre împotriva lui Anand care a înregistrat a doua înfrângere consecutivă într-un meci pentru titlul mondial, ceea ce nu s-a mai întâmplat din anul 1995 când a fost învins de Garry Kasparov într-un meciul pentru titlul mondial, versiunea PCA.

După primele două partide încheiate foarte repede remiză, Anand a avut iniţiativa în cea de a treia, dar Carlsen a reuşit să obţină remiza. A fost, probabil, un declic pentru Carlsen, care, în mod obişnuit, joacă partidele până când practic nu mai există nicio cale de a obţine victoria. În partida a 4-a, norvegianul de 22 de ani a jucat în stilul său caracteristic până când s-a ajuns într-un final teoretic de turnuri, imposibil de câştigat de către Carlsen, iar cei doi au convenit asupra remizei la mutarea 64. În runda a 5-a, s-a ajuns din nou într-un final de turnuri cu pion în plus pentru Carlsen care, de această dată, a câştigat după 58 de mutări. În runda a 6-a, disputată ieri, istoria s-a repetat, Carlsen a ajuns din nou într-un final de turnuri cu pion în plus şi, profitând de o inexactitate a lui Anand, a câştigat din nou.

Continuare »

Data postarii: 19 Noiembrie 2013

Ucraina la feminin și Azerbaidjan la masculin au câștigat titlul continental la Europenele de șah disputate la Varșovia. Ucraina a încheiat competiția cu 15 puncte, fiind urmată de câștigătoarea ultimelor trei ediții ale Europenelor, Rusia, care a adunat 14 puncte, la fel ca și Polonia, clasată pe locul trei. Învinsă astăzi de Germania cu 2,5 – 1,5, România a încheiat competiția pe locul 12.

Titlul european al echipelor masculine a fost câștigat de Azerbaidjan, o echipă care la ultimele trei ediții a urcat pe podium, obținând o medalie de aur, una de argint și una de bronz. După Azerbaidjan, cu 14 puncte, pe locul secund s-a clasat Franța, cu 13 puncte, iar pe locul 3, cu același rezultat, Rusia. Echipa României care astăzi a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul cu Croația, s-a clasat pe locul 14, cu 10 puncte. Cele mai bune rezultate ale jucătorilor noștri aparțin Alinei L'Ami, 6 puncte din 8 partide, respectiv Vladislav Nevednichy – 6,5 puncte din 9 partide.

(duminică, 17 noiembrie, ora 21 – Ștefan Baciu)

Data postarii: 13 Iunie 2013 | Sursa:Ziare.com

Romanca Alexandra Botez si-a castigat pe buna dreptate titlul de "regina tablei de sah", concurand pentru Canada.

Presa de peste Atlantic a numit-o asa dupa ce fata a reusit sa incheie prima mai multe competitii internationale de sah. In 2012, a facut parte din echipa Canadei la Olimpiada. Presa o numeste "regina sahului". Pentru Ziare.com Alexandra a declarat ca s-a simitit flatata atunci cand jurnalistii au numit-o asa si in niciun caz nu se astepta sa primeasca acest titlu.

Continuare »

Data postarii: 8 Aprilie 2013

Chirila Ioan-Cristian joaca cu UT Dallas "President's Cup" (sau "Finale Four") - intrecerea celor mai bune 4 universitati americane. La plecarea spre Maryland, unde se desfasoara competitia, Cristian si Julio Sadorra au fost "vedetele" unui reportaj transmis de televiziunea americana CBS.

Click aici pentru reportajul CBS »

Data postarii: 31 Martie 2013 | Sursa: www.emaramures.ro

Fara a fi un sport care sa tina prima pagina a ziarelor de specialitate sau care sa deschida un jurnal TV de stiri, sahul castiga teren aici, in Maramures. Cu atat mai mult cu cat anul 2012 a gasit Clubul de Sah al municipiului Baia Mare pe locul 2 in top national. Un succes care a adus la club doi mari maestri de la Apa Nova Bucuresti, care au ales sa faca performanta in sah in continuare sub numele clubului baimarean. Despre inceputurile lor in acest sport, Liviu Dieter Nisipeanu si Vajda Levente isi aduc aminte cu zambetul pe buze.

Continuare »

Data postarii: 06 Ianuarie 2013 | Sursa: gsp.ro

Cartea maestrului FIDE Marius Ceteraş e o surpriză nu doar ca idee, ci şi prin felul în care se împletesc organizarea editorială şi capacitatea de sinteză a autorului. Fiecare lecţie e completată de o poveste cu o poveste cu celebrele personaje româneşti la tabla de joc!

"Nu i-am ales întîmplător pe Păcală şi Tîndală pentru a încheia, cu întîmplările lor şahiste, fiecare lecţie din carte", mărturiseşte autorul. Dincolo de modul ingenios în care sunt structurate cele 18 lecţii, de rigurozitatea şi flerul pedagogic în care sînt livrate informaţiile, poveştile de final vin ca un contrapunct nostalgic şi amuzant. "Într-o lume cu tot mai puţini regi şi tot mai mulţi nebuni, nu deveni pion!", pare să strige cartea, din spatele fiecărei pagini.

Continuare »

Data postarii: 28 Decembrie 2012 | Sursa: sport.ro

Un copil a reusit sa detroneze o legenda, cand nimeni nu mai credea ca se poate intampla una ca asta. S-au scris multe carti despre el, iar istoria spune ca nu a existat altul mai bun. Pe deasupra, mai e si modest si spune: "Mai am de invatat"

Marii campioni din sah spun ca acest sport poate fi mai brutal decat boxul. Creierul unui sahist extraordinar consuma atat de multa energie cat un fotbalist in timpul unui meci, iar pentru a-ti face un nume in acest sport trebuie sa fii genial. Este cazul lui Magnus Carlsen (22 ani), un tanar care e comparat cu Mozart si care in 2013 va deveni cel mai bine cotat jucator din istorie, reusind sa-l depaseasca si pe Garry Kasparov.

Continuare »

Data postarii: 24 Noiembrie 2012 | Sursa: chessbase.com

During the Bucharest Kings tournament, with Caruana, Topalov, Ivanchuk and the local hero Nisipeanu, the Bucharest Individual School championship was also held. For the children, it meant not only being able to play in a fun chess tournament but also being inspired by the presence of the world's best. The top performers earned a spot in a simul against all four.

The Chess Club Society "Elisabeta Polihroniade” of Bucharest is staging a double round robin tournament with four top GMs: Italian Fabiano Caruana, Italy's greatest player since the Renaissance, the Ukrainian GM Vassily Ivanchuk, Veselin Topalov, the former world champion and world number one, and Liviu-Dieter Nisipeanu, the best Romanian player. The competition is taking place from November 7th to 13th 2012 in Bucharest, Romania. CCRL.

Continuare »

Data postarii: 24 Noiembrie 2012 | Sursa: adevarul.ro

Viaţa şahistului Dan Vladimir Bondoc (78 de ani) n-a fost decât o succesiune de eşecuri. Acum se află în faţa morţii şi e îngrozit că va trebui să piardă şi de această dată.

În aceste vremuri în care lumea se hrăneşte cu poveşti de succes şi în care impostorii îmbrăcaţi la costum se îmbogăţesc predicând fericirea şi dând sfaturi de gândire pozitivă, vă prezentăm, dragi cititori, povestea unui îngrozitor eşec. E strigătul de deznădejde al unui om ajuns în faţa morţii cu mâinile goale şi cu conştiinţa apăsătoare a unei realităţi dureroase: 80 de ani pe Pământ. Şi totul a fost în zadar.

Cronologia acestui articol începe mai de mult, cam pe la sfârşitul primăverii. Am ajuns, nici nu mai ştim cum am ajuns, la un turneu de şah pentru veterani, organizat la Hanul lui Manuc, din Bucureşti. Ne găsim, aşadar, într-o după-amiază de mai. În sala de concurs domneşte concentrarea, perturbată, din când în când, de o uşoară agitaţie iscată la masa numărul unu. Acolo se desfăşoară meciul vedetă al zilei, între maestrul FIDE Dan Vladimir Bondoc (78 de ani) şi marele maestru internaţional (adică două niveluri mai sus) Mihai Şubă (65 de ani), proaspăt campion european la veterani. Straşnică imagine oferă încleştarea dintre aceşti doi rivali: Şubă este înalt şi bine clădit, cu fruntea lată şi cu părul vâlvoi, pe când Bondoc e plăpând ca un copil bolnăvicios, cu gura ştirbă şi cu nişte ochelari cât toate zilele aşezaţi pe vârful nasului.

Continuare »

Data postarii: 18 Noiembrie 2012 | Sursa: Adevarul

Un artist bucurestean a transformat o trecere de pietoni din mijlocul Capitalei intr-un studio foto, pentru a-si pune in valoare materialul discografic pe care urmeaza sa-l lanseze. Artistul s-a lasat fotografiat in timp ce juca o partida de șah alaturi de amicul sau care purta o masca de cimpanzeu.

Spre surprinderea trecatorilor, pe trecerea de pietoni de la intersecția bulevardului Magheru cu Piața Romana, un artist bucurestean de hip-hop, cunoscut sub numele „Chimie", si un prieten de-al sau au incins, joi seara, o partida de șah, in timp ce masinile asteptau culoarea verde a semaforului pentru a trece.

Continuare »

Data postarii: 12 Noiembrie 2012 | Sursa: gsp.ro

În 1912, spaniolul Leonardo Torres y Quevedo dădea lumii primul… joc pe computer. Un dispozitiv total automatizat, care permitea ca omul să evolueze împotriva maşinăriei.

Sînt șase nopţi de cînd n-a mai pus geană peste geană. Şase nopţi! Cade cu capul pe birou, varsă cafeaua, îşi pune scobitori între pleoape şi tepuşe la ceafă şi continuă. Din cînd în cînd, mai aude: “Leo, pentru numele lui Dumnezeu, mai lasă calculele alea şi treci şi mănîncă. O să crăpi şi nimeni n-o să-ţi facă statuie!”. Răspunde ca pentru el: “Deh, femeile astea”. Și reintră în lumea cifrelor.

Undeva prin Madrid. 1912. Omul cu început de chelie şi barbă, cu statură impozantă, care seamănă izbitor cu Nicolae Iorga, se numeşte Leonardo Torres y Quevedo. E inginer. Inventator. A lucrat în aeronautică, a făcut telecabine, pionier, alături de Tesla în unde electromagnetice, profesor. Acum, însă, îşi bate capul cu o tablă de şah. Cu ce?

Continuare »

Data postarii: 10 Noiembrie 2012 | Sursa: ziare.com

La 12 ani, avea deja 1,79 metri, asa ca parintilor si apropiatilor li s-a parut ceva normal in a o indruma pe micuta Delia Monica Duca, pe atunci, sa urmeze drumul modelling-ului. Ce a urmat pare ceva mai degraba predestinat, dar drumul ei nu a fost perfect lin, ambitia jucand un rol extrem de important.

Continuare »

Data postarii: 08 Noiembrie 2012 | Sursa: www.realitatea.net

O braşoveancă de 26 de ani va reprezenta România la Miss Universe 2012, cel mai important concurs internaţional de frumuseţe. Povestea tinerei nu este cea obişnuită a unui manechin: Delia Duca este programator IT şi campioană la şah şi a reuşit să impresioneze juriul nu doar cu frumuseţea sa, ci şi cu inteligenţa.

Continuare »

Data postarii: 21 Septembrie 2012 | Sursa: Radio Romania Actualitati

România a avut rezultate de excepţie la cea de a 40-a ediţie a Olimpiadelor de şah pe echipe, clasându-se pe locul 5 în competiţia feminină şi pe locul 8 în turneul masculin.

Ultima dată când România reuşise să se claseze în primele 10 echipe ale lumii a fost în 1998, la Elista (Fed. Rusă), când echipa feminină ocupase locul 6.

În ceea ce priveşte echipa masculină, România nu mai reuşise o clasare în primele 10 locuri de la Olimpiada de la Salonic (Grecia), din 1984.

Dintre jucătorii delegaţiei României la Olimpiada de la Istanbul, l-am remarcat pe marele maestru Mircea Pârligras, care a obţinut 8 puncte din 10 posibile.

Continuare »

Data postarii: 22 Iunie | Sursa: Ziarul de Bacau

O ampla manifestare sahista a avut loc, zilele trecute, la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” Onesti, unde zeci de copii au luat parte la proiectul “Pledoarie pentru sah”. In cadrul actiunii, a avut loc un concurs de sah, pentru copii cu virstele cuprinse intre 6 si 16 ani, iar cistigatorii, care au primit carti si diplome, au fost Stefan Capmare, David Capmare, Mihai Avram, Vlad Prohozescu, Flaviu Marasescu, Mihai Tapalaga, Lucian Boros, Andrei Ionescu, Horea Nicolcea, Alexandru Nicolcea, Andrei Artan, George Radu, Stefan Toma, Victor Alecu, Bianca Alexe, Rares Popa, Mihai Toader, Mihai Irimia, Jonathan Pascu, Fernanda Minghires, Mihnea Pavel si Isabela Simon.

Continuare »

Data postarii: 17 Mai 2012 | Sursa: Antena 1

Data postarii: 17 Mai 2012 | Sursa: Radio Romania Actualitati

Cu o ceaşcă de cafea cu lapte în dreapta, foaia de notat partida în stânga şi capul îngropat adânc între mâini, marele maestru Mihai Şubă gândeşte următoarea mutare. Nu îşi priveşte adversarul, nu priveşte în jur, ci doar fixează, dindărătul ochelarilor, tabla de şah. E linişte în sala de joc, întreruptă doar de respiraţia mai grea a unui şahist aflat probabil într-o poziţie dificilă.

Aşa l-am cunoscut faţă în faţă pe unul dintre cei mai titraţi şahişti români ai tuturor timpurilor, aflat la un moment dat, înainte de 1989, la un pas infim de a se număra printre cei 12 candidaţi la titlul de campion mondial la şah.

Continuare »

Data postarii: 12 Mai 2012 | Sursa: Vocipentruromania.ro

Cu o experienta de peste 20 de ani în sah, la cei 26 de ani Alina „s-a jucat” cu cele mai importante Turnee de sah din lume, fiind Campioana Mondiala (sub 10 ani) în Sao Laurenco, Brazilia, Campioana Europeana (sub 18 ani) în Peniscola, Spania, Campioana la Women Chess Balkan, Istanbul, Turcia.

Primeste de asemenea distinctiile Fair-Play în 2002 pentru întreaga activitate, Woman International Grandmaster în 2005, 12 titluri de Campioana Nationala, Cel mai bun jucator român de sah în 2002. Între turneele de sah, Alina este si antrenoare pentru tineri jucatori din Africa de Sud si Canada.

Continuare »

Data postarii: 29 Aprilie 2012
Iaşiul va găzdui până pe 6 mai Campionatul Mondial de Şah Şcolar la care vor participa 531 de jucători din 47 de ţări din Europa, America, Asia şi Africa.

Startul la Campionatul Mondial de Şah s-a dat sâmbătă de invitaţi de seamă veniţi la Iaşi din străinătate, Alexander Kostyev -Preşedintele Federaţiei Internaţionale a Şahului Şcolar de la Moscova, Marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade, Ion Şerban Dobronăuţeanu - vicepreşedintele Federaţiei Europene de Şah şi Constantin Dumitriu - preşedintele Federaţiei Române de Şah.

Continuare »

Data postarii: 26 Martie 2012
Marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade (76 de ani) povesteşte despre legătura indestructibilă pe care o are cu şahul, dar şi despre micile sale regrete cu privire la „sportul minţii“.

Elisabeta Polihroniade vorbeşte dintr-o nefirească poziţie defensivă, calculând fiecare cuvânt şi blocând, din reflex, orice potenţială intervenţie, orice efort al reporterilor de a afla despre cel de-al 65-lea pătrăţel din viaţa sa. „În primul rând", „în al doilea rând" şi o concluzie decisivă. Clar, deschis, argumentat, lămuritor, deci categoric.

continuare
Pagina:  
1 2 Inainte
Webdesign by Victor Ocnarescu.