Album foto WIM Mariana Mosnegutu

Interviu cu Mariana Moşneguţu, maestră internaţională şi arbitru FIDE

Cum ai intrat în lumea şahului ? Am învăţat şah privind cum regretatul meu tată (Georgian Munteanu, şahist de categoria I) o pregătea pe sora mea mai mare prin 1986, când jucau pentru echipa Danubiana. Am învăţat repede, deoarece tot timpul aveam un partener de joc, noi fiind patru copii şi bineînţeles mereu se termina cu scandal, fiindcă eram foarte ambiţioasă şi vroiam sa câştig numai eu.   La ce concurs consideri că ţi-ai făcut intrarea semnificativă în arenă ? „Cupa Chindia”, disputată între 17-23 decembrie 1989 la cabana Vânătorul de lângă Târgovişte, unde am obţinut locul 2. Ulterior am obţinut şi o victorie într-un simultan la marea maestră Elisabeta Polihroniade.   Care sunt cluburile la care ai evoluat de-a lungul timpului ? Am început la Clubul Sportiv Şcolar nr.1 cu prof. Bujor-Miron Ionescu. Datorită dânsului am avut o carieră în şah, fiindcă a avut încredere în mine şi la prima mea semifinală de juniori, când clubul nu a avut bani să mă trimită, a suportat dumnealui cheltuielile necesare. La sfârşit am fost singura junioară a clubului care s-a calificat în finală ! La câţiva ani după aceea, dl. profesor a plecat pentru mult timp din ţară şi atunci a trebuit să mă mut la un alt club. Aşa am ajuns la Clubul Central de Şah, iar de aici am jucat cu dublă legitimare la mai multe echipe: Energoconstructorul/Construcţia Bucureşti, Electrica Bucureşti, Olimpia Călăraşi şi ca senioară la Medicina Timişoara, Universitatea Agora Oradea şi acum la Snagov.   Anul 1991 ţi-a adus prima medalie la CN junioare, argint după Anca Andriana. Cum ai întâmpinat acest rezultat ? Am fost foarte fericită, deoarece munceam foarte mult pentru a câştiga o medalie şi eram foarte multe junioare bune atunci. Tot timpul mă băteam cu Anca Andriana pentru un loc pe podium, atunci când nu eram în aceeaşi grupă cu redutabila Corina Peptan (mai mare cu 1 an decât mine), deşi am şi o importantă victorie la această mare jucătoare, în finala CN senioare 1998 de la Sovata. Anca este acum departe de ţară (în S.U.A.), dar amintirea acelor dispute rămâne vie.   Dupa 2 ani ţi-ai luat revanşa în faţa Ancăi Andriana, câştigând medalia de aur a naţionalelor de junioare. Ce a însemnat acest succes pentru Mariana Munteanu de atunci ? A fost singura medalie de aur pe care am câştigat-o şi am să ţin minte toată viaţa acea finală de la Sângeorz Băi, deoarece am avut doi antrenori foarte tineri, Costin Cozianu şi Radu Ignătescu, şi de fiecare dată mă puneau să joc ceva nou ca să nu mă „pregătească” adversarele şi să le surprind tot timpul. Succesul a fost cu atât mai deosebit  cu cât am surmontat handicapul înfrângerii la Szidonia Vajda !   Mamaia 1991 a reprezentat întâiul tău rezultat de vârf la o mare competiţie. Ce îţi aduci aminte de atunci ? Într-adevăr, am fost foarte aproape de bronz, terminând la egalitate pe locurile 3-5 cu Anca Andriana şi Claudia Bîlciu (acum Sofronie), depăşită fiind de rivala mea ploieşteană la Sonneborn-Berger. Dar cel mai notabil rezultat al meu de acolo a fost remiza cu Antoaneta Stefanova, ulterior campioană mondială de senioare !   La ce competiţii internaţionale mai importante ai participat ? În acelaşi an am concurat la Campionatul Mondial de la Varşovia în 1991, de unde m-am întors cu o amintire plăcută, deoarece l-am întâlnit pe campionul de atunci al lumii, Garri Kasparov, care mi-a acordat un autograf. Acesta a fost o consolare pentru locul 8, determinat de înfrângerile la apoi celebrele Natasha Zhukova şi Hoang Thanh Trang. Apoi am fost şi la Campionatul Mondial de la Bratislava (1993) şi am participat la mai multe concursuri internaţionale printre care cele din Cehia, Ungaria, Serbia-Muntenegru, Austria, Olanda şi Dorjan (Macedonia) 1996, unde am ocupat locul 1, realizând şi o normă de MI.   Din 1994, când aveai doar 15 ani, erai maestră FIDE. Când ai obţinut titlul de MI ? În 2002, normele 2 şi 3 obţinându-le la Bucureşti şi Alba Iulia. La un moment dat am cochetat şi cu ideea de a ataca norma de mare maestră, iar în turneul „Primăvara şahistă bucureşteană” (martie 2004), câştigat de Szidonia Vajda, am fost nu prea departe de acest vis, terminând pe locul 2-4. Între timp însă priorităţile au devenit altele...   Te-ai căsătorit de foarte tânără, obţinând apoi 3 medalii de argint consecutive la CN junioare. Cât din activitatea şahistă consideri că ai sacrificat-o pentru familie şi, pe de altă parte, cum te-a ajutat familia în păstrarea pasiunii şahiste ? Cu toate că m-am căsătorit repede, soţul meu Klauss m-a sprijinit foarte mult, deoarece este un împătimit jucător de şah şi m-a ajutat pregătindu-ne în comun şi de cele mai multe ori mergând împreună la competiţii. De altfel, aşa l-am cunoscut pe soţul meu (care este ploieştean), la semifinala C.N. de la Herculane în luna mai a anului1996.   Dupa un început promiţător, fiul tău cel mare n-a mai continuat activitatea competiţională. Micuţul abia născut va fi mai perseverent ? Mi-ar plăcea ca micuţul meu Luca să ducă mai departe tradiţia din familie şi sunt convinsă că şi fiul meu mai mare Teodor-Klaus o să continue activitatea competiţională, cu toate că îl atrage mai mult tenisul de câmp. Deocamdată se dedică total şcolii, fiind în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.   Întrevezi un come-back al tău în topul şahistelor din România ? Nu prea curând (de aceea nu am dat curs unei invitaţii onorante pentru Memorialul „Maria Albuleţ” 2010), dar dacă aş avea mai mult timp aş studia din nou pentru o revenire nu neapărat de top, deoarece pasiunea mea actuală este arbitrajul.   Cum te-ai apropiat de activitatea de arbitraj ? De mică îmi plăcea să fac pe arbitrul şi la toate campionatele îi ajutam pe arbitri să pregătească spaţiul de joc, iar seara aşteptam să se efectueze tragerea la sorţi. Pe vremea aceea se făcea cu cartonaşe, dar acum e mult mai rapid şi mai complex cu ajutorul programului pe calculator. Un important aport la începutul activităţii mele de arbitraj la nivel superior l-a avut prietenul meu Doru Ionescu.   Care este cea mai importantă reuşită a ta ca arbitru ? Împreună cu domnul Liviu Dobronăuţeanu, am avut plăcerea de a arbitra în anul 2006 meciul Topalov versus Nisipeanu, disputat la Hotelul Sofitel. A fost o întâlnire bine mediatizată şi sunt mândră că am putut oficia la ea, într-o ambianţă care a arătat, după mulţi ani, că şi la noi se pot organiza manifestări şahiste de top. După încă un an, în august 2007, am fost în brigada de arbitraj la Campionatul European feminin de şah rapid şi blitz de la Predeal, precum şi la Campionatul Mondial de amatori din aceeaşi localitate. A fost anul meu de apogeu în această nouă activitate, fiindcă atunci am obţinut titlul de Arbitru FIDE.   Câteva cuvinte despre implicarea ta în proba de dezlegări. Pot spune că dezlegările au avut un loc aparte în viaţa mea şi din acest motiv am decis să devin arbitru pentru această probă. Prima mea apariţie în această postură a fost la finalele C.N. de la Amara în anul 2007, după care am fost arbitru principal la International Solving Contest (Bucureşti 2008). În paralel am mai şi concurat, obţinând medalia de bronz la Cupa „Uztel” Ploieşti la dezlegări. O misiune foarte importantă a fost cea de arbitru secund la finalele de juniori de la Voineasa conduse de tine în anii 2009 şi 2010, care ne-au solicitat amândurora un efort deosebit, pe care adevăraţii cunoscători cred că l-au apreciat, în ciuda unor erori omeneşti.   Ce te-a determinat să activezi în domeniul organizării de evenimente mondene ? Am lucrat o mare perioadă de timp în Bucureşti ca director de vânzări în domeniul produselor farmaceutice, dar în cele din urmă am obosit făcând naveta zi de zi şi aşa am ajuns să lucrez la naşa mea de botez, într-o firmă care se ocupă cu organizări de petreceri pentru copii. Fireşte că e o sferă unde îmi pot concretiza vocaţia şi de aceea îi iniţiez pe copii în arta şahului.   Are şahul ploieştean o culoare aparte ? Şahul prahovean a ieşit întotdeauna în evidenţă prin tinerele talente, dar ca şi în alte judeţe lipsa fondurilor duce la o activitate competiţională redusă. Pe de altă parte, emulaţia dintre animatorii locali dă într-adevăr o culoare aparte vieţii şahiste de aici, nu întâmplător unul dintre ei punând bazele unei „Istorii a şahului ploieştean”.   Dintre şahiştii cu care te-ai întâlnit de-a lungul vremii, de care te-ai simţit mai apropiată ? Ca jucătoare sunt mai multe, dar ţin s-o menţionez în primul rând pe prietena mea Ana Maria Băduţ. Dintre antrenori în mod cert pe Radu Breahnă, un caracter cu adevărat deosebit.   Care sunt carenţele actuale ale şahului feminin românesc ? La nivelul şahului juvenil feminin apar mai puţine talente ca altădată şi din păcate prea multe dintre ele se pierd pe parcurs. Poate că există o anumită lipsă de interes a antrenorilor români pentru şahul feminin, comparativ cu situaţia de acum un deceniu şi jumătate. Chiar şi în cazul celor specializaţi în şahul feminin ar mai fi unele nuanţări de făcut, dar (...spre a păstra tenta mai luminoasă a interviului) prefer să le las în seama timpului.   Ce jucătoare din şahul mondial admiri ? Judit Polgar, deoarece a demonstrat că poate juca cu adevărat de la egal la egal cu cei mai tari mari maeştri din lume şi pentru că îmbină la modul ideal şahul cu viaţa de familie (...în condiţiile în care are un soţ neşahist). Poate într-o bună zi va veni din nou în România (după ce cu două decenii în urmă am văzut-o jucând la sala ITB în Cupa Campionilor Europeni) şi atunci sper să am plăcerea s-o arbitrez.

Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, iunie 2010 © Federaţia Română de Şah Precizăm că opiniile exprimate aparţin în totalitate celor intervievaţi şi nu reprezintă la modul implicit punctul de vedere oficial al F. R. Şah