Unde te-ai născut şi cum ai început activitatea şahistă ?
M-am născut la Roman, în februarie 1986 şi am început şahul în Bârlad, la clubul local, din dorinţa de a practica o activitate suplimentară faţă de şcoală, dar şi din iniţiativa părinţilor mei. Am pornit cu tenisul de câmp, dar am abandonat destul de repede efortul fizic în favoarea şahului şi a gândirii de pe scaun, lucru care mi-a plăcut mult mai mult şi unde rezultatele au venit destul de repede.
 
Există „antecedente” sportive în familia ta ?
Tatăl meu a jucat handbal o perioadă bună de timp şi a sperat să mă poată încuraja şi pe mine gălăgios din tribună, dar de multe ori socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Le mulţumesc, însă, părinţilor şi bunicilor mei pentru tot suportul pe care mi l-au dat în afirmarea şahistă.
 
Primul tău succes internaţional s-a consemnat la Europenele de juniori de la Mureck (1998), unde ai câştigat bronzul. Cun se desfăşura pregătirea ta pe atunci ?
Îmi aduc aminte că în perioada aceea petreceam multe ore în faţa tablei de şah. În general lucram foarte mult la finaluri şi combinaţii. Îmi plăcea foarte mult să sacrific şi să risc, deşi de multe ori se întâmpla să pierd, dar cred că jocul agresiv a fost întotdeauna caracteristica principală a jocului meu. În acea perioadă (1998) antrenorul meu era Paul Segheato, care îmi pregătise un repertoriu de deschideri foarte stufos şi aveam perioade din an pe care le petreceam memorându-l şi recapitulându-l. De asemenea, aveam sesiuni de antrenamente pentru care veneam în Bucureşti, ne uitam la partidele jucate şi încercam să rezolvăm problemele pe care le întâlnisem, dar în majoritatea timpului lucram singur.
 
Triplu medaliat la Europenele pe echipe de juniori (Balatonlelle – 2002 şi 2003; Obrenovac – 2004), într-o formulă în care doar Vlad-Victor Bârnaure a mai avut o prezenţă unanimă. Care erau atuurile generaţiei de atunci ? Cum s-au valorificat şi în ce măsură s-au risipit ?
Au fost nişte vremuri foarte frumoase atunci. La început am trecut printr-o perioadă de „criză” pentru generaţia noastră, în care emulaţia şi ambiţia de a ieşi în faţa rivalului din generaţia ta depăşea de cele mai multe ori rezonabilul şi chiar fair-play-ul. Unul din momentele ilare de acest tip a fost la Campionatele Mondiale de la Cannes, când dintre cei doi reprezentanţi ai României la grupa mea de vârstă, unul a terminat pe 58 şi altul pe 64 din 90 de jucători, iar mulţumirea primului a fost deplină, eu fiind unul din cei doi jucători. Totuşi, după ce am izbutit să trecem de aceste momente, am reuşit să formăm o echipă foarte unită, care lupta împreună şi suferea împreună. Am izbutit să ne concentrăm şi să ne mobilizăm la acele campionate, iar la fiecare din ele ne-am propus să facem o figură şi mai frumoasă decât în anul precedent.
Acele Europene au fost unele din cele mai frumoase turnee pe care le-am jucat în timpul junioratului. Chiar dacă acum sunt doar nişte rezultate de arhivă şi palmares, pentru cei care am participat şi am trăit acele emoţii cred că au însemnat foarte mult.
 
În anul 2004 ai devenit campion european de juniori la dezlegări. Ai avut un „feeling” special pentru această probă sau succesul se datorează pur şi simplu forţei de calcul ?
Concursurile de dezlegări erau o experienţă relativ nouă la momentul acela, iar Campionatul European de dezlegări din Obrenovac a fost printre primele concursuri de acest gen şi mi-a plăcut foarte mult. Cred că ele stimulează foarte mult imaginaţia şi forţa de calcul, calităţi pe care le stăpâneam destul de bine atunci.
 
Eşti recordmanul Memorialului Victor Ciocâltea, cu hat-trick-ul realizat în ediţiile 2004, 2006 şi 2010, prima şi a treia victorie fiind considerate de mulţi surprinzătoare. Cum le priveşti, luate fiecare în parte ?
Într-adevăr, este o performanţă la care nu mai speram sau cel puţin nu anul acesta. Experienţa la Memorialul Victor Ciocâltea a început cu turneul din 2003, când am făcut 1,5 puncte din 11, fiind o încercare destul de grea pentru mine, dar din care consider că am învăţat şi, ca atare, în anul următor am venit mult mai bine pregătit şi motivat. Nu mă aşteptam să câştig turneul, dar speram să intru în primii 6. Cea de-a doua victorie nu a mai fost o surpriză aşa mare, având în vedere că acumulasem experienţă în turneele de mari maeştri şi crescusem şi în forta de joc, dar a fost de asemenea o bucurie imensă. Cât despre ultimul Memorial, am venit să joc din plăcere şi pentru că îmi era dor să mai simt emoţiile unei partide de şah. Nu m-am pregătit foarte mult înainte de turneu şi am sperat să joc un şah curat şi să nu mă clasez în a doua jumătate a clasamentului, dar am prins o formă bună şi am reuşit să practic un şah destul de logic şi fără greşeli majore. Au fost şi partide în care am suferit şi am luptat până la capăt pentru a salva partida, dar şi partide frumoase care s-au terminat cu maturi spectaculoase. A fost un turneu care mi-a amintit de vremurile când jucam şah profesionist şi de plăcerile pe care ţi le oferă o partidă bine jucată. Memorialul Victor Ciocâltea este turneul meu de suflet, unde o să mă simt întotdeauna bine şi va fi o plăcere să-l joc de fiecare dată când voi avea ocazia.
 
Care au fost elementele definitorii ale colaborării tale cu antrenorul emerit Mihai Ghindă ?
Am început colaborarea cu domnul Ghindă în urmă cu mulţi ani, când se vorbea de dânsul ca de lupul cel rău, dar am trecut peste aceste legende şi am reuşit cu ajutorul dânsului să ajung la un nivel la care doar visam. M-a ajutat foarte mult pe plan şahist: mi-a îmbunătăţit repertoriul, forţa de calcul, cunoştintele strategice şi multe alte aspecte ale jocului meu, dar în plus mi-a oferit o încredere foarte mare în mine, care mă ajuta să joc la câştig indiferent de adversarul pe care îl aveam în faţă. Cred, de asemenea, că relaţia dintre mine şi domnul Ghindă nu s-a bazat numai pe factorul şahist, ci şi pe cel uman. Chiar şi după ce am luat decizia de a mă angaja şi a renunţa temporar la şah, am continuat să ţin legătura cu dânsul. Cred că această relaţie antrenor-jucător a contat foarte mult.
 
Ce amintiri competiţionale şi extrasportive păstrezi de la cele două cluburi la care ai activat în cea mai mare parte a carierei ?
La ambele m-am simţit foarte bine. Primul club la care am început să cresc în valoare şi care a investit în mine, deşi eram doar o speranţă, a fost RATB. Aici am reuşit să văd ce înseamnă să joci în echipă, alături de jucători mult mai buni ca tine de la care să poţi învăţa şi totodată să ai răspunderea rezultatului propriu care putea afecta întreaga echipă. Următoarea etapă a fost transferul meu la AEM Luxten Timişoara. Spiritul de echipă era foarte dezvoltat şi beneficiam şi de sprijinul domnului Ghindă, cu care mă antrenam deja de 3 ani. M-am simţit excelent în acel colectiv şi m-am bucurat cu ei la succesele avute împreună.  
 
În anul 2007 la Amara ai devenit campion naţional la şah rapid (după ce în 2004 ai obţinut bronzul european la această probă). Te stimulează sentimentul riscului pe care îl incumbă şahul rapid ?
E adevărat că îmi place ritmul mai alert al partidelor. Pentru mine este mult diferit faţă de şahul normal şi trebuie să te adaptezi la un alt stil de joc, cel puţin în cazul meu. Presiunea este mai mică şi de aceea mă simt mult mai relaxat la acest stil de joc; probabil de aici derivă şi rezultatele.
 
Unica ta selecţie în echipa naţională de seniori a României a fost consemnată la Europenele din 2007 de la Heraklion. Care ar fi explicaţiile acelui insucces ?
Într-adevăr, a fost un mare insucces. Aveam destule emoţii, fiind prima mea participare in echipa naţională a României şi nu am fost într-o formă prea bună. Am încercat să joc şi agresiv şi defensiv, dar nu mi-a mers jocul deloc. De asemenea, în formaţia noastră nu prea exista spirit de echipă, lăsându-mi impresia că fiecare juca pentru el şi pentru Elo-ul propriu. Mi-am propus ca data următoare să vin mai bine pregătit, dar nu a mai fost o a doua dată...
 
Înălţimea ta de aproape 2 metri a însemnat vreodată un (dez)avantaj pentru şah ?
Nu cred că a contat vreodată înălţimea mea în şah. Poate doar după partide, când mai jucam câte un baschet.
 
Cum priveşti integrarea ta într-un club mic precum Mastermind Bucureşti, pe care l-ai reprezentat în ediţiile 2009 şi 2010 ale Cupei României ?
Clubul Mastermind este înfiinţat de domnul Gheorghe Candea, care în urmă cu mulţi ani a crezut în mine şi m-a adus la RATB (pe atunci era conducătorul echipei RATB), iar pe parcursul carierei mele mi-a fost alături şi m-a sprijinit. După ce am hotărât să iau o pauză în activitatea şahistă, am vrut să merg la un club care să nu aibă pretenţii şahiste de la mine şi pentru care să joc din plăcere atunci când îmi permite timpul. De aici şi legitimarea mea la Mastermind.
 
Care sunt coordonatele activităţii tale prezente şi în ce măsură au corespuns unui deziderat mai vechi ?
Sincer, în trecut nu m-am gândit cum o să arate viitorul meu, sau dacă m-am gândit nu am făcut-o într-un mod serios. Când am luat decizia de a mă lăsa de şah, temporar sau permanent, simţisem că m-am plafonat şi că nu mai aveam dorinţa şi puterea de a avansa, de aici şi decizia de a încerca altceva. În prezent lucrez în domeniul turismului, domeniu pe care am absolvit şi facultatea. Deocamdată sunt mulţumit de alegerea făcută, pentru că sunt în etapa în care învăţ şi progresez în meseria mea şi de asemenea turneele de şah le joc cu mult mai mare plăcere. Nu ştiu ce o să fie în viitor, dacă voi reveni la cariera de şahist cu poftă de joc şi de a progresa sau dacă mă voi axa pe cariera în turism, rămânând să joc şah doar în timpul liber. Deocamdată profit de prezent.
 
Îţi propui revenirea la un rating FIDE de peste 2500 ?
Spre satisfacţia mea, după ultimul meu turneu (Memorialul Victor Ciocâltea) am reuşit să ajung din nou la Elo-ul de 2500. Sper ca pe viitor să depăşesc 2516 (cea mai bună performanţă a mea) şi în principal să joc un şah de o bună calitate. Dacă o să reuşesc asta, cred că şi evoluţia Elo o să se vadă.
 
Cele mai îndrăgite turnee (şi locaţii) din carieră ?
Unele dintre turnee le-am enumerat şi mai sus, cum ar fi Memorialul Victor Ciocâltea, Campionatele Europene pe echipe de juniori, de asemenea un concurs deosebit au fost si Campionatele Europene de seniori de la Dresda, unde am avut ocazia să văd la „muncă” mari jucători şi chiar am apucat să mă confrunt cu câţiva jucători de peste 2600. Însă cel mai frumos turneu pe care am avut onoarea să-l joc a fost Turneul Regilor de la Bazna – ediţia 2008, unde am avut ocazia să joc cu mari nume ale lumii şahului. A fost o onoare să pot juca cu şahişti care au făcut parte din primii 20-30 de jucători ai lumii şi să-mi măsor forţele cu ei.
 
Ai avut jucători români sau străini a căror carieră ai vrut s-o urmezi ?
Mi-au plăcut câţiva şahisti, dar i-am apreciat mai mult din punct de vedere al jocului pe care îl practicau. M-a interesat să studiez partidele unor jucători ca Alehin, Tal, Morozevich, Kasparov şi speram să pot împrumuta ceva din stilul şi agresivitatea lor. În general mi-au plăcut jucătorii ofensivi şi am încercat să învăţ de la ei cât am putut.
 
Compensezi absenţa din competiţii prin practicarea şahului on-line ?
Din păcate nu joc pe internet mai deloc. Conexiunea pe care o am la internet nu-mi permite acest lucru, iar partidele lungi pe internet nu mă atrag. Prefer în schimb semi-blitzurile cu computerul, el fiind partenerul meu de antrenament deocamdată.
 
Cât de strâns păstrezi contactul cu actualitatea şahistă mondială ?
Îmi place să citesc despre şah, dar de multe ori lecturez ştirile când am timp şi nu în momentul când se întâmplă. De asemenea îmi place să mă uit pe Twic-uri să văd ce şi cum mai joacă jucătorii buni.
 
Ce alte preocupări în afară de profesie şi de şah îţi marchează viaţa ?
Îmi place să ies cu prietenii şi să mă distrez, îmi place să mă joc la computer, îmi place să călătoresc, dar în prezent mă concentrez mai mult pe serviciu şi pe şah, restul fiind pe planul al doilea.
 
Faţă de încrâncenarea din lumea şahului, faci figură aparte printr-o anumită detaşare: Consideri că acest calm s-ar păstra chiar dacă, la un moment dat, te vei hotărî să revii în vâltoare competiţiilor ?
Eu cred în starea aceasta de calm. Chiar dacă este doar aparentă, consider că în şah e nevoie de un echilibru foarte mare pentru a putea face faţă cu bine solicitării nervoase din timpul unei partide. Sunt convins că m-aş prezenta la fel din punct de vedere al comportamentului în timpul partidei, atunci când voi reveni în turnee.