Album foto WFM Silvia-Raluca Sgircea

Interviu cu Maestra FIDE Silvia-Raluca Sgîrcea

Ai devenit luna trecută campioana de senioare a României la blitz, învingând-o în ultima rundă pe Cristina Foişor. Care au fost premisele acestui succes ? Mi-am dorit foarte mult să fiu premiată de Anand. După ratările de la dezlegări şi şah rapid, singura mea şansă era blitz-ul. Aşa că am plecat foarte hotărâtă de acasă ... şi am reuşit. În 1999 ai fost încununată cu laurii Campionatului European pentru junioare sub 10 ani, la Litohoro în Grecia. Cum a fost drumul spre această reuşită ? În anul 1999 am participat pentru a treia oară în finala Campionatului Naţional de Junioare al României, obţinând cea de-a doua medalie de argint la grupa fete sub 10 ani. Pentru că nu am reuşit să cuceresc titlul de campioană naţională, m-am hotărât să mă las de şah. Domnul Adrian Georgescu a fost cel care m-a convins să particip la Campionatul European de la Litohoro şi chiar m-a însoţit pe banii personali. Nu mi-am acordat nicio şansă, nu m-am pregătit deloc şi, pentru ca tabloul să fie întreg, am plecat cu garnitura de şah incompletă, întrucât motanul meu îmi furase unul dintre nebunii de negru şi nu observasem. Aşa că singura pregătire a fost cea de dinaintea fiecărei runde, având drept nebun o monedă de 100 lei.... În timpul partidelor am fost foarte relaxată pentru că nu aveam niciun obiectiv. După maximum 10 mutări îmi scoteam adversarele din teorie cu o „inovaţie” proprie, reuşind să le derutez. După 5 runde în care obţinusem maximum de puncte, învingând-o şi pe campioana (europeană şi mondială) en-titre Anna Muzychuk, a urmat o remiză şi am început să plâng, pentru că mă obişnuisem să câştig. Tristeţea nu a durat mult, reuşind încă 2,5 puncte în următoarele 3 runde (remiza fiind în ultima partidă). Care dintre medaliile obţinute la Europenele de şah rapid şi blitz au însemnat mai mult pentru tine ? Argintul obţinut în 2002 la Novi Sad a deschis seria medaliilor pe care le-am cucerit ulterior la şah rapid şi blitz, atât în ţară, cât şi la Campionatele Europene. Până la acea dată chiar aveam o problemă cu gestionarea timpului, intrând inevitabil în criză de timp în partidele de şah practic. 2009 a fost ultimul tău an ca junioară. Ce coordonate noi va aduce trecerea ta la seniorat (dincolo de aspectul vădit că ai jucat deja numeroase competiţii de senioare) ? În primul rând încerc să mă obişnuiesc cu ideea că sunt senioară. Cert este că voi continua să joc şah, chiar dacă nu ştiu încă la ce echipă voi activa din 2010. O mare parte dintre jucătoarele române (şi nu doar de azi, de ieri...) îşi încetează activitatea la câţiva ani după terminarea junioratului. Ce te vezi făcând peste 10 ani ? Nu mă văd renunţând la şah, pentru că joc din pasiune şi am mulţi prieteni în lumea şahului. În plus, mi-ar face plăcere să antrenez sau să arbitrez copii. Îmi amintesc cu drag de primele concursuri ale carierei mele când, după fiecare mutare, mergeam pe hol la mama (care nu ştie şah) să-i dau raportul, spre disperarea arbitrilor. Deja se crease o suspiciune printre părinţii adversarelor cum că mama mi-ar şopti mutările ! În acest an ai devenit la Eforie Nord vicecampioană naţională pe echipe, ca membră a formaţiei CSU Braşov. Cum priveşti acest rezultat ? A fost un rezultat binemeritat, mai ales că în 2008 am ratat medalia de aur şi, în cele din urmă, şi podiumul. Pentru mine, personal, sper să fie un pas cu dreptul în cariera de senioară. Ai un prototip al antrenorului favorit ? Primul meu antrenor a fost...tata (de când aveam 3 ani !) Apoi de la vârsta de 6 ani şi până în prezent am lucrat cu mai mulţi antrenori: Marius Ştefan Sandu (timp de 5 ani la Severnav), Nicolae Seder, George Jiroveanu, Adrian Georgescu, Şerban Neamţu, Constantin Ionescu. De la fiecare am învăţat foarte multe lucruri utile, dar antrenorul preferat rămâne domnul Constantin Ionescu. Mereu eşti atentă la elementul vestimentar şi de body-language. Nu consideri totuşi că acestea îţi aduc în turneele open un anumit ascendent asupra adversarilor masculini (...mă refer fireşte la cei sensibili la aceste aspecte) ? Consider că fiecare persoană are un stil propriu de a se îmbrăca şi un comportament specific. Mie, de exemplu, îmi place să fiu feminină şi elegantă, fără ca prin acest lucru să-mi doresc să atrag atenţia sau să obţin vreun avantaj asupra adversarilor masculini. Am aceeaşi ţinută şi comportament indiferent dacă joc cu bărbaţi sau femei. Care a fost elementul decisiv ce te-a făcut să alegi domeniul economic pentru studiile universitare ? Am analizat toate opţiunile posibile şi nu mi-a ieşit nimic: mi-ar fi plăcut medicina, dar n-aş fi suportat practica la morgă; profesor – exclus; inginer – exclus; economist, ca părinţii mei – nu, pentru că muncesc prea mult; designer – da, dar nu se potrivea profilului real pe care l-am absolvit. Atunci au intervenit părinţii, care mi-au explicat că „economist” nu înseamnă „contabil cu cotiere” şi m-au convins să mă înscriu la Academia de Studii Economice. Acum îmi place foarte mult domeniul pe care îl studiez şi consider că mi se potriveşte cel mai bine. Aplic şi design-ul, dar în vestimentaţia personală. Ce porţi permanent în suflet din meleagurile natale severinene ? Am locuit timp de 15 ani în Drobeta-Turnu Severin şi m-am adaptat greu mutării în Bucureşti. Iubesc liniştea acestui oraş, Dunărea, locurile în care am copilărit, parcurile în care jucam şah cu pensionarii. Mă gândesc cu drag la prima echipă din care am făcut parte – Severnav, deşi eram mai mult mascota echipei decât jucătoare. Ce spaţiu geografic te-a influenţat cel mai mult la joc (în bine/în rău) ? Am obţinut cele mai bune rezultate atunci când concursurile au fost organizate în apropierea mării – cu siguranţă este vorba şi despre rezonanţa zodiacală, fiind născută sub semnul Racului. N-aş putea spune că celelalte medii mă influenţează în rău; totul este ca locurile să fie liniştite, departe de aglomeraţia cotidiană. Dintre jucătoarele întâlnite până acum, de la care ai avut de învăţat ceva deosebit ? De la fiecare adversară am învăţat câte ceva. De la unele am învăţat cum să-mi îndrept comportamentul: să nu fiu crispată în timpul partidei, să lupt până la capăt, să am o atitudine sportivă în timpul turneelor. Altele, prin comportamentul lor neadecvat, m-au învăţat să nu-mi desconsider niciodată adversarul, să nu-l deranjez în timpul rundei, şi, mai ales, să ştiu să pierd cu demnitate. Admiri pe vreuna dintre jucătoarele din topul mondial ? Nana Dzagnidze. M-a impresionat prin simplitatea şi modestia ei, prin seriozitatea cu care abordează fiecare concurs. Anul acesta ai fost invitată la Turneul internaţional feminin al României Memorial Maria Albuleţ, desfăşurat la Brăila. Ce impresii păstrezi de acolo ? A fost primul meu turneu de acest gen. Am avut o mare realizare: am fost ultimul număr din concurs, dar am terminat penultima (şi nu cu 0 puncte, aşa cum intuiam, ci cu 3,5). Lăsând gluma deoparte, a fost un concurs foarte puternic în urma căruia, prin experienţa acumulată, am reuşit să obţin a doua normă de maestră internaţională în openul feminin de la Vratsa (Bulgaria). Prima o realizasem la Trofeul Litoralului 2007, învingându-l în ultima rundă pe dl.Pessi. După concursul din oraşul dunărean ai fost selecţionată pentru prima dată în echipa naţională de senioare. Ce impresii păstrezi de la tradiţionalul amical cu vecinele de peste Dunăre, salvat in extremis printr-o victorie a ta ? Meciul cu Bulgaria a fost cel de-al treilea turneu consecutiv al meu în această vară, iar oboseala şi-a spus cuvântul în primele runde. Pe măsură ce echipa s-a format şi s-a unit, am reuşit să ne revenim, aceasta fiind probabil şi premisa victoriei mele din ultima rundă împotriva Ivei Videnova. Bineînţeles, aceasta a fost posibilă şi mulţumită antrenamentelor dinaintea partidelor, pe care Gergely Szabo le-a făcut cu fiecare jucătoare în parte. În ce mod te resuscitezi după o înfrângere într-o partidă importantă ? Când eram mică exista o singură metodă: prăjiturile. De exemplu, după ce am pierdut titlul de campioană naţională în 1999, am mâncat fără să respir trei prăjituri. Acum revenirea este ceva mai costisitoare: am înlocuit prăjiturile cu shopping-ul. Desigur, dacă nu există condiţii favorabile, ciocolata repară întotdeauna o stare proastă. Stiu că printre preocupările tale se numără şi limba engleză, pe care într-un timp o studiai cu Irina Margareta Nistor. Ce impresie ţi-a lăsat această figură populară a anilor ‘80-‘90 ? Irina Nistor îmi este foarte dragă, iar acest sentiment a fost reciproc. Este o persoană cu totul deosebită, care m-a ajutat să-mi perfecţionez limba engleză, astfel încât am reuşit să obţin certificatul Cambridge în engleză avansată cu calificativul maxim. Pe lângă orele obişnuite de engleză, doamna Irina Nistor mă invita şi la diverse evenimente culturale: piese de teatru sau vizionarea în premieră a unor filme artistice. În acest mod mi-am alimentat una dintre pasiunile personale: cinematografia. În acest domeniu prefer dramele, filmele romantice şi de animaţie. În topul personal se află August Rush, Peaceful Warrior, Don Juan de Marco, Big Fish, What Dreams May Come, Memoirs of A Geisha, Shawshank Redemption, iar din categoria filmelor de animaţie favoritul este de departe Garfield: The Movie, urmat de Happy Feet şi Surf's Up. Îmi place să urmăresc un film bun ori de câte ori am ocazia, aceasta fiind şi una dintre metodele preferate de relaxare. Eşti o adeptă a site-urilor de socializare ? Da, dar numai în măsura în care mă ajută să ţin legătura cu prietenii. Dintre cele şapte arte pe care o preferi ? Arta mea favorită este dansul. Mi-a plăcut să dansez de când aveam câţiva anişori, iar apoi m-am înscris la cursuri de dans pentru a învăţa să mă exprim. Te-ai născut aproape de hotarul dintre două epoci, la 11 iulie 1989. Vezi în asta ceva simbolic sau nu ? Fac parte din generaţia care s-a născut în democraţie şi acest fapt ne-a permis să ne exprimăm liberi ideile, fără niciun fel de constrângere. Totodată, noi suntem şi generaţia pe care s-au făcut tot felul de experimente în materie de învăţământ. Am învăţat să ne adaptăm din mers, să tratăm lucrurile cu seriozitate şi, nu în ultimul rând, să fim uniţi. Ce ţi-ai dori în plus, faţă de prezent, pentru lumea şahului feminin ? Mi-aş dori ca la modul general şahul românesc să fie mult mai bine promovat şi apreciat. Foarte puţini români cunosc performanţele şahiste ale ţării noastre şi cu siguranţă acesta este unul dintre motivele pentru care există puţini sponsori. Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, decembrie 2009 © Federaţia Română de Şah Precizăm că opiniile exprimate aparţin în totalitate celor intervievaţi şi nu reprezintă la modul implicit punctul de vedere oficial al F. R. Şah