Album foto SIM Florin Serban

Interviu cu Florin Serban, Senior International Master la șah prin corespondență

Aţi început ca jucător de şah practic. Cu ce intensitate v-aţi pregătit şi care a fost nivelul maxim atins ? Am debutat destul de târziu, spre sfârşitul şcolii generale, apoi am jucat mult în liceu şi cât am fost student. Mă consider un autodidact fără pregătire organizată, am evoluat în cadrul clubului Armata Bucureşti (oarecum firesc dat fiind că am urmat Liceul Militar la Câmpulung Moldovenesc şi apoi Academia Militară) şi am terminat activitatea la începutul deceniului trecut, cu titlul de candidat de maestru şi cu o normă de maestru obţinută în 1990 la finala naţională open de la Olimp. În medie am jucat 1-2 concursuri pe an, cu precădere la nivel municipal, dar şi diviziile pe echipe. Ultimul concurs pe care l-am disputat a fost Divizia B pe echipe de la Călimăneşti în 1991, unde Armata se calificase. Ca element de culoare, am fost acolo coechipier cu viitoarea mare maestră Adina-Maria Hamdouchi, iar echipa era condusă de Constantin Enescu, ulterior campion naţional la şah prin corespondenţă. Iar în ultima rundă l-am întâlnit pe Valer Demian, actualmente oficial ICCF.   În ce moment v-aţi hotărât să treceţi la şahul prin corespondenţă şi ce v-a determinat ? Pe la 14 ani am jucat primul concurs, prin 1978. Am făcut o echipă cu nişte colegi şi ne-am înscris în Cupa Liceelor, fără vreo performanţă deosebită. Propriu-zis cele două forme de şah le-am abordat în paralel, aşa încât în 1991 când am abandonat din motive profesionale (înscrierea la un doctorat) activitatea de şah practic, am întrerupt-o şi pe cea de şah prin corespondenţă. Şi am reluat-o după mai bine de 10 ani, odată cu explozia internetului! Mai întâi prin nişte partide amicale pe GameKnot, unde am întâlnit nişte şahişti care mi-au sugerat să joc în competiţiile ICCF. Am pornit de jos, parcurgând patru etape (fiecare durând aproximativ 1 an şi jumătate) până la recenta calificare în finala Campionatului Mondial. În paralel am mai jucat şi alte concursuri, printre care semifinala Campionatului European pe echipe (masa 1) şi Liga Campionilor (masa 2) unde am reuşit împreună cu echipa Potaissa Turda să ne calificăm în etapa superioară a competiţiei, dar retrăgându-mă am ratat posibilitatea de a juca alături de maestrul internaţional Mihai Ghindă, a cărui pasiune recentă pentru şahul prin corespondenţă este îmbucurătoare.   Simţiţi vreo nostalgie după şahul poştal ? Aceeaşi plăcere pe care o aveam la 14 ani o am şi acum. În cazul şahului poştal era şi satisfacţia de a primi măcar la 2 zile cărţi poştale la cutie, multe cu timbre exotice; adunasem o valiză! În plus, dincolo de plăcerea comunicării, exista şi o apropiere între adversari, care astăzi s-a diluat: pe cartea poştală puteai să şi scrii un mesaj, cu unii dintre competitori mă mai şi întâlneam prin ţară. Astăzi sunt tot mai puţini jucători care socializează, cei mai mulţi preferând să o facă doar virtual. Mai puţină nostalgie simt faţă de cealaltă formă de şah, fiindcă la masă aveai tot felul de dezamăgiri legate de greşeli în criză de timp, ceea ce nu prea se intamplă la corespondenţă. Am făcut ce-i drept şi eu unele erori, dar nu gafe. În deschidere ritmul este mai rapid şi acumulez timp pentru fazele avansate ale partidei. Există o corelaţie în funcţie de categoria concursului: când am plecat de jos, adversarii jucau foarte repede, ceea ce m-a surprins; pe măsură ce nivelul a crescut, timpul necesar devine tot mai mare.   Performanţa maximă a tinereţii ? Am terminat prima parte a activităţii mele de şahist prin corespondenţă, câştigând a 9-a ediţie a Cupei României (1985-1991). Câştigătorul se califica direct în finala Campionatului Naţional, dar n-am mai făcut uz de acest drept…   Anul 2008 reprezintă vârful carierei dvs., prin câştigarea grupei de calificare în finala CM (ediţia 26) şi a mesei 1 de la semifinala C.E. echipe (ed.7), în ambele rânduri cu normă de mare maestru. Care au fost auspiciile ce au favorizat această dublă performanţă ? Judecând la rece, eu toate concursurile le pornesc la fel, jucând fără excepţie la câştig, aşadar aleg variante care să maximizeze această posibilitate.   Cum decurge procesul de pregătire în vederea unei competiţii de nivel înalt ? E similar până la un punct cu cel de la şahul practic. Chiar ieri am început Interzonalul (concurs între echipe provenind din zonele ICCF, Europa participând cu trei echipe) şi evoluez la masa 1 a echipei Europa A, prilej cu care am posibilitatea de a realiza ultima normă de mare maestru. În pregătirea la adversar analizez mai ales partidele câştigate de acesta. Alegerea corespunzătoare a deschiderii înseamnă cam o treime din succes (pondere probabil mai mare decât la şahul practic). Procesul decizional nu e simplu de descris, există o dispersie a variantelor pe care le joc: sunt un adept al Apărării Najdorf, dar joc şi Sveshnikov, ca de exemplu în recenta grupă a candidaţilor pe care am câştigat-o, în partida cu francezul Ruch. Poate nu întâmplător jucătorii la tablă folosesc bazele de date de la corespondenţă ca una din sursele primare de documentare, tocmai pentru că sunt validate. Într-una din partidele pe care le-am jucat în semifinale, adversarul meu (Kroll) a venit cu o noutate la mutarea 9 pentru care mi-a trebuit o lună şi jumătate spre a găsi configuraţia optimă pentru negru. Varianta a fost jucată apoi (CE Plovdiv 2008) de marele maestru Mihail Marin în partida contra francezului Laurent Fressinet, pe care l-a lăsat din păcate să scape cu o remiză… În procesul de pregătire este important să-ţi dai seama cum ia deciziile oponentul, pentru că mulţi au ajuns prizonierii computerului. Când analizez o partidă a unui adversar, o pun în paralel şi pe calculator, spre a cuantifica (nu totdeauna şi reuşesc!) în ce măsură mutările sale sunt rezultatul unor decizii personale sau a unor sugestii date de computer. Felul în care conduci partida trebuie să ţină cont şi de asta: în general, dacă vezi că cineva se bazează foarte mult pe calculator, e important să duci jocul spre acel gen de poziţii în care orizontul de calcul al maşinii e depăşit (vezi proaspăta victorie în faţa lui Ljubicic). E greu să lupţi la corespondenţă cu cineva care având albele doreşte remiză cu orice preţ. Sunt zeci, sute de exemple de astfel de partide, care după simplificări masive se termină în 20-30 mutări.   Care a fost momentul când intruziunea programelor de computer a început să devină mai pregnantă în şahul prin corespondenţă ? Cred că mai mult după anul 2000. De altminteri, când jucam şah poştal nu existau calculatoare şi putea apărea cel mult suspiciunea asistării jucătorului de către un alt jucător. Dar asistarea din umbră te poate păcăli ! Timpul pe care ţi-l poate aloca un consultant puternic este de ordinul minutelor, în timp ce tu însuţi ai avantajul de a analiza zile întregi şi spre deosebire de jocul la tablă, de a muta piesele. Mai apare şi problema motivaţiei: de ce ar aloca un jucător bun un timp semnificativ pentru asemenea consultaţii? Mai arăt uneori partidele mele unor jucători buni la tablă, dar rareori deciziile lor corespund cu analizele mele. Resortul decizional este diferit: dacă la tablă te poţi baza uneori pe combinaţii „cu gaură”, la şahul prin corespondenţă n-ai nicio şansă în cazul unor scăpări tactice! Nu consider că programele au ajuns la un nivel atât de înalt încât să facă şahul prin corespondenţă neinteresant şi cred că un jucător de top poate învinge oricare din aceste softuri, în primul rând datorită timpului mare de gândire. Sunt destui şahişti prin corespondenţă care jucau şi înainte de 1990, ar fi însemnat altminteri ca ei să dispară, sub invazia computerelor! Având toţi acces la aceleaşi programe, competiţia rămâne între oameni. M-am uitat pe partidele mele din anii '80: nici atunci nu erau gafe, dar am avut un mat în 6 mutări pe care nu l-am văzut! Cei care apreciază că maşina deţine un rol mai mare decât cel real nu au suficientă experienţă în şahul prin corespondenţă. Dacă ar juca asistaţi de calculator, pe care l-ar lăsa se gândească 1-2 zile, procentul partidelor pierdute ar fi mai mare decât al celor câştigate !   Care sunt softurile mai competitive, în opinia dvs. ? Programul Junior este foarte tactic, interesant de utilizat în poziţii cu dinamică mare. Cel mai popular este Rybka, de vreo 2-3 ani, dar surprinzător îl folosesc cel mai puţin. Uneori calculatorul te poate ajuta să-ţi releve unele linii care nu sar în ochi la prima vedere… şi atunci le analizez pe toate. Sunt prizonierul unei educaţii din anii '80, ţinându-mi în continuare evidenţa partidelor pe caiete, în paralel cu cea de pe calculator. Asta face ca laboratorul intern propriu să devină mai pregnant. Cei care joacă şah prin corespondenţă de mulţi ani o fac din pasiune, nu din plăcerea de a-şi vedea monstrul informatic pus la lucru. Poate mai sunt şi din aceştia, dar cred că se plictisesc repede şi renunţă; pentru ei ar fi mai simplu să joace pe un server cu un ritm mai rapid decât prin corespondenţă. Neexistând motivaţie materială, ar trebui investit periodic într-un hardware performant... ca să demonstrezi ce ?!   Ce repere majore aveţi în cartea dvs. de vizită profesională ? După ce am terminat în 1988 facultatea, am lucrat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. La bază sunt electronist şi am început prin a face surse de alimentare pentru laseri, dar odată cu apariţia calculatoarelor după 1990 am migrat treptat spre această zonă: analiză de date, prelucrare de informaţii. Prin 1996 am plecat de acolo la Agenţia Spaţială Română, unde am făcut tot cercetare, în domeniul prelucrării de imagini de la sateliţii de observare. În anul 2000 mi-am dat doctoratul, cu o temă din domeniul teledetecţiei satelitare. Timp de opt ani am fost consultant al Agenţiei Spaţiale Europene şi am realizat un soft educaţional utilizat la liceele din Occident. De doi ani sunt pe cont propriu, conduc o firma de consultanţă „Advanced Studies and Research Center”, în jurul unui grup care se ocupă cu dezvoltarea de aplicaţii informatice în domeniul extragerii de informaţii din datele provenind sateliţi pentru diverse scopuri (produse personalizate pe nevoile clientului), tinzând la operaţionalizarea unor procese. Încercăm să furnizăm soluţii care să ajute operatorul uman în eforturile acestuia de interpretare. Avem şi contracte în zona de bioinformatică, informatică medicală.   Aţi intrat în topul celor mai bune 10 performanţe ale anului 2006, realizat de FRŞah, dar aţi preferat să donaţi premiul. Care a fost resortul acestui gest ? Vestea clasării mele în top a fost o surpriză. Personal mă consider realizat profesional şi cred că sunt alţii care meritau mai mult acest premiu, aşa că l-am donat unui tânăr jucător.   În ce măsură reuşiţi să vă întâlniţi cu colegii dvs. risipiţi prin colţurile ţării ? De câte ori avem ocazia, mai ales prin Bucureşti. Anul acesta m-am putut chiar deplasa la întâlnirea anuală a şahiştilor prin corespondenţă, astă-vară la Corabia. Trebuie să rezist şi tentaţiilor de a reveni în jocul la tablă, deşi oferte am avut destule.   Ce preocupări de timp liber aveţi ? Călătoresc foarte mult cu serviciul, timp în care mă deconectez cu beletristică. În sfera lecturii mai profunde, mă preocupă filozofia germană, în principal Nietzsche, deşi la începutul anilor '90 eram atras de antropozofia lui Rudolf Steiner. Dar, în general, plăcerile mi le găsesc în ce fac la serviciu; socializăm cu colegii, suntem prieteni. Subliniez că în toate activităţile mele mă bucur de suportul familiei, chiar dacă cei doi băieţi ai mei nu joacă şah, dar sunt şi ei atraşi de calculatoare.   Cum vedeţi parcursul dvs. viitor în această ramură a şahului în care aţi atins excelenţa ? Voi încerca să joc şi în continuare la fel ca până acum. Aştept începerea finalei Campionatului Mondial, cel mai probabil în 2010. Sper să am un rezultat cât mai bun, dar nu visez. Este aş zice, nu o provocare, ci o bucurie să poţi juca la un asemenea nivel. Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, decembrie 2008 © Federaţia Română de Şah Precizăm că opiniile exprimate aparţin în totalitate celor intervievaţi şi nu reprezintă la modul implicit punctul de vedere oficial al F. R. Şah.