Logo F.R.Sah    
 
Pagina principală Interviul lunii Iunie 2008
 
Interviul lunii    Foto Album foto IM Iulian Sofronie
Interviu cu Maestrul Internațional Iulian Sofronie
Ce influență a avut asupra structurii tale cadrul în care te-ai născut ?
Șahul l-am învățat de la tatăl meu, pe la vârsta de 6-7 ani. El fiind un fan al acestui sport - jucător de categoria I - îl tot vedeam cu șahul în față și studia din revistele române de specialitate. Tot învârtindu-mă pe lângă el și deranjând piesele de pe tablă - asta în cazul bun, când nu i le ascundeam - n-a avut încotro și a trebuit să mă învețe. Nu mi-a plăcut, era prea plictisitor.
Fiind coleg de clasă cu Ioana Morariu, deja legitimată la Clubul Sportiv Unirea Iași, și tot auzind cum o laudă zi de zi “tovarășa” învățătoare pentru rezultatele ei extraordinare la șah, ambiția și-a spus cuvântul și m-am prezentat la doamna Perevoznic. De fapt singurul motiv era să o bat pe Ioana la șah. Cam așa a început șahul pentru mine !...
 
Te-ai format sub îndrumarea doamnei Perevoznic. Cum a decurs acest proces ?
In prima zi când am ajuns la club, eram cam speriat, iar când am văzut o sală imensă cu vreo 40 de copii cu vârste de la 6 la 20 de ani și o liniște înspăimântatoare, am vrut să mă întorc acasă, dar era prea târziu. Doamna Perevoznic mă văzuse, mi-a întins mâna - acesta era salutul dumneaei pentru toată lumea, copil, părinte nu conta - și m-a așezat la o masă. Nemișcat am stat 3 ore... Dacă șahul ca sport nu-mi plăcea, clubul mi se părea un chin ! Și trebuia să-l suport de 5 ori pe săptămână câte 3-4 ore... După vreo 3 luni m-am obișnuit și începuse să-mi placă... Dar de aici până să devină o pasiune au mai trecut vreo 3 ani...
Doamna Perevoznic avea un mod de antrenament foarte simplu (vorbesc la timpul trecut deoarece în prezent nu mai antrenează, din câte știu): combinații in timpul săptămânii, iar sâmbăta și duminica strategie. Cred că am făcut „Sistemul meu” și „Sistemul meu în practic㔠de Nimzovici de vreo 4-5 ori, sau Poziția Karlsbad: știam toate planurile de atac și apărare, dar n-am jucat-o niciodată...! Nu-mi plăcea ! Deci antrenamentul se baza pe dezvoltarea calculului și a imaginației (un jucător fără imaginație este ca un program slab de șah), cunoașterea bazelor strategiei și mai ales a pozițiilor tipice care apar după terminarea deschiderii și bineînțeles cunoașterea foarte bună a finalurilor. După vreo 5 ani de când începusem șahul, mi-a spus „să-mi fac un repertoriu de deschideri”...și mi l-am făcut singur. Niciodată nu mi-a arătat o variantă teoretică - nu că n-ar fi știut - dar am fost învățat că partida începe cu prima mutare, nu cu mutarea 18-25 când se termina analiza variantei. Știam că trebuie să ne dezvoltăm piesele și să luptăm pentru centru... cam astea erau noțiunile mele de teorie a deschiderilor, după care își spun cuvântul imaginația și calculul...
Un prim punct de referință pentru mine în șah, a fost când aveam 11-12 ani, am făcut o prostie, care trebuia pedepsită: “te tunzi dacă vrei să mai continui șahul la acest club” au fost cuvintele doamnei Perevoznic... Primul impuls a fost să mă las de șah, după care m-am tuns... Nu exagerez, dar cam într-un an de zile am sărit de la categoria a II-a la CM. Probabil că atunci am decis eu să fac șah cu adevărat !
 
Au trecut două decenii de la Campionatul Mondial de juniori Timișoara, unde ai obținut un rezultat destul de bun. Ce amintiri păstrezi de acolo ?
Amintiri prea frumoase nu am ca membru al delegației Romaniei...
Inaintea Campionatului Mondial am mers la două cantonamente: Semenic și Poiana Mărului, dar m-am îmbolnăvit destul de rău – o indigestie, și cum nici până în prezent nu avem doctor la lot, nimeni nu m-a băgat în seamă vreo săptămană, când din cauza deshidratării nici nu mai vedeam. Am avut șansa că m-a observat soția lui Monel Tratatovici - care era turistă ! - și m-a pus cât de cât pe picioare. Așa am ajuns la Campionatul Mondial, în Timișoara, unde era groaznic de cald.
Am început campionatul, am pornit destul de bine, dar mă pregăteam singur. Niciodată antrenorii lotului nu aveau timp pentru mine, erau prea ocupați cu alte lucruri, deci ce amintiri plăcute să păstrez ? Cred că cel mai frumos lucru a fost un trening cu insemnele naționale (bineînțeles că a trebuit să-l plătesc) ...da, asta a fost o amintire frumoasă!
Am terminat concursul pe locul 8-12, și în a doua parte a turneului fusesem în primii 3, dar singur atât am putut. Totuși eram la Campionatul Mondial, iar repertoriul de deschideri era făcut de mine...
 
Cum s-a repercutat asupra ta, ca șahist, schimbarea politică din 1989 ?
Revoluția „m-a prins” în timpul Campionatului Național al Cluburilor Școlare; știu că m-am supărat că s-a întrerupt concursul. Schimbarea nu am simțit-o în mod radical, deoarece cluburile au mai continuat din inerție vreo 2-3 ani, iar din momentul în care am ajuns la liceu, șahul fusese detronat de școală. Eram într-o clasă în care în fiecare an faza finală  la olimpiadele de matematică și fizică se disputa între colegii mei. Ca să poți să ții pasul cu ei îți trebuia mai mult decât imaginație, trebuia să înveți, așa că timp pentru șah nu prea mai exista. Eu prea multe schimbări nu am resimțit: treapta I și II de liceu, bacalaureat la 5 materii și admitere la facultate, după care am mai făcut și armata. Schimbările abia acum se simt, dar nu din punct de vedere șahist, pentru că la urma urmei șahul este un sport, nu un mod de viață. Nu poți fi „sportiv” toată viața...
 
Ultimul campionat național pentru seniori al mileniului trecut (Tușnad 2000) te-a avut pe tine în frunte. Cum ai obținut acea victorie ?
In primul rând m-am pregătit foarte mult pentru această finală, dar ca să nu mă fac de râs....nu pentru a fi campion ! Era pentru prima dată când mă calificasem într-o finală închisă.
Cu un an înaintea finalei, am avut o discuție cu părinții mei și i-am convins că vreau să amân un an de facultate (chiar dacă mai aveam doar 3 examene de dat) pentru a mă decide ce vreau să fac: șah sau informatică. Au fost de acord, iar acest lucru m-a ambiționat ulterior: m-am pregătit foarte bine la șah si nu am mai picat nici un examen până la terminarea facultății ! Cred că acesta a fost al doilea moment de răscruce in șah.
Am ieșit campion, am avut și noroc și ghinion... Ghinion a fost în momentul când colegul meu de club Badea Bela s-a retras pe motiv de boală (și eu tocmai îl bătusem, iar punctul nu a fost luat în considerare), iar noroc am avut în partida cu Spulber când într-un final mai rău, a uitat de ceas și am câștigat... Știu că mă uitam la ceas, iar când au rămas mai puțin de 30 de secunde ( se juca la ritmul de 2h/40 mutări + 1 oră /20 mutări + 30 minute pentru restul partidei pentru fiecare jucător, deci jucam aproape de 7 ore, nu știu ce activizare mai aștepta...) țin minte că mă întrebam dacă mai accept remiza...
La fel ca și la Campionatul Mondial de la Timișoara, FRȘah nu m-a ajutat cu nimic ulterior. Nu am prins nici măcar Lotul Olimpic, nu am participat la vreun Campionat European, deși le propusesem să-mi plătească măcar o treime din deplasare, restul aș fi acoperit-o eu. Nimic!
 
 
De la obținerea primei norme de GM (Bar 2004) s-au scurs 4 ani. Mai este obținerea titlului un obiectiv prioritar pentru tine ?
In perioada studenției știu că am tras din greu pentru a ajunge Maestru Internațional, deoarece asta în viziunea mea însemna că pot să continui să joc șah și să nu trebuiască să mă angajez la o firmă imediat după ce termin facultatea. Atunci încă visam, acum în zilele astea nu mai poți să-ți permiți să visezi, trebuie să fii mai realist. Titlul de Mare Maestru este un titlu onorific, sau așa ar trebui sa fie considerat de noi românii, pentru că mai mult decât c㠄îți dă bine la alcătuirea CV-ului”, nu văd să-ți confere o siguranță pentru viitor. Poate în alte țări este altfel, dar eu privesc obținerea acestui titlu ca pe un obiectiv prioritar în viață !
Norma pe care am obținut-o acum 4 ani a fost rezultatul unei forme bune, nu a fost calculată și nici nu am băgat-o în seamă... și cred că bine am făcut.
 
Ai participat ca antrenor la mai multe ediții ale CM/CE amatori, în principal alături de Raul Schmidt, ajuns între timp la un rating de aproape 2400. Care consideri că este rațiunea de a fi a unor asemenea competiții ?
Ideea de a crea Campionate Europene/Mondiale pe diverse categorii de Elo < 2000 la început, sub 2200 ulterior, mi s-a părut foarte bună, mai ales prin prisma promovării acestui sport. Așa cum la lupte libere, judo, box etc., concursurile se dispută pe  diverse categorii, (de greutate, ce-i drept) mi se părea normal ca și la șah să existe o anumită ierarhie.
De exemplu eu, la 2450 Elo ce șanse am în viața asta să ajung Campion Mondial ? Zero ! Dacă ar fi un Campionat Mondial sub 2500 Elo, poate aș avea o șansă... La fel pentru jucătorii cu Elo mai mic: să existe Campionate europene/mondiale în care să spere la ceva. Plus că ar fi foarte bine pentru promovarea acestui sport, fiind mai multe știri, mai mulți campioni, mai multe rezultate și bineînțeles publicitate.
După primii doi ani în care am participat ca antrenor la astfel de competiții, am constatat că de fapt totul este o afacere a organizatorilor, singurul scop fiind să câștige ei mai mulți bani din participarea mai numeroasă la concursurile lor, iar ștacheta în loc să crească la 2400, a scăzut la 1800 și 1600 Elo. Și oricum Agenția Națională pentru Sport din România nu a recunoscut și nici nu va recunoaște astfel de rezultate niciodată, chiar dacă aceste turnee apar în calendarul FIDE și al FRȘah. Și atunci am renunțat !
Faptul că Raul Schmidt are acum 2400 Elo nu este meritul meu, este doar munca lui... și merită acest rating ! Faptul că a scăzut la un moment dat sub 2000 Elo a fost decizia lui (și oricum la acel moment el nu juca mai mult de 2100 Elo), dar la aceste campionate mai sunt 5-6 care au făcut la fel, ba chiar mai mult: sunt mari maeștri care scad sub 2400 tocmai pentru a putea participa la anumite competiții, unele cu premii fabuloase... oare de ce ?
 
În ultimii 2 ani, elevii tăi au obținut rezultate foarte bune la concursurile de dezlegări. Care ar fi explicația ?
Eu sunt adeptul unui joc agresiv și combinativ, rezultatul miilor de combinații pe care le rezolvam împreună cu doamna Perevoznic, așa că la rândul meu ca antrenor încerc să-i învăț pe elevii mei ce știu eu mai bine: să fie agresivi în joc ! Spre norocul meu, stilul de joc în ultimii ani la marile turnee constă în agresivitate... deci sunt la modă ! Dacă ar fi să ne uităm la partidele jucătorilor de top din lume, parcă noțiunea de strategie a dispărut în jocul de mijloc, a mai rămas un Ivanchuk care nu vrea să renunțe... dar ei parcă practică un alt sport.
Lucrez foarte mult cu elevii mei pe latura de calcul și imaginație, probabil că din acest motiv concursurile de dezlegări sunt adevărate distracții pentru ei. Uneori în timpul partidei elevii mei uită să mai câștige un final cu pioni în plus și tot încearcă matul, până pierd. Asta e ! Exemplul cel mai bun este Gheorghe Darius, campion anul trecut, vicecampion anul acesta la dezlegări: a pus în ultima partidă de la finală un turn în priză -în final cu doi pioni în plus - deoarece i s-a părut că este mat - și „de ce să nu câștige frumos ultima partidă ??” Bineînțeles că a pierdut. Ăsta-i reversul miilor de combinații...
 
Tinzi să lucrezi cu elevi de vârste mai mici sau păstrezi deschiderea către toate categoriile de juniori ?
La începutul antrenoratului nu puteam să lucrez cu începători, nu rezistam, nu știam cum să le explic anumite lucruri, mă trezeam vorbind de „câmpuri adiacente” sau alte noțiuni unor copii de 7 ani care abia știau să mute piesele. În momentul acela o lăsam pe soția mea Claudia, să continue lecția și eu învățam de la ea meseria de antrenor...
Acum dimpotrivă, îmi este foarte greu să lucrez cu juniori peste 16 ani, cu un alt  nivel de înțelegere...
Firește, vârsta la care se apucă de șah un copil este importantă, dar nu influențează în mod decisiv evoluția sa... cel mai mult contează cât de mult iubește acest sport...
Poți să ai un elev de 5 ani care face șah și în acelasi timp „moțăie” în fața tablei de șah -este foarte probabil ca aceeași atitudine să o aibă și peste 3-5 ani (asta în cazul în care nu s-a lăsat). Pe când unul care are 9 ani și-i foarte dornic să știe cât mai mult, și are o atitudine optimistă și se vede că-i place ce face, să vină și să-l întreacă pe acel copil care după 4 ani de șah, are mult mai multe noțiuni, are experiență, are absolut orice, mai puțin plăcerea de a juca șah...
 
Faptul de a activa într-un club militar (inspector principal de poliție la CS Dinamo, centrul teritorial Brașov), implică anumite diferențe specifice ? Din câte știi, ce alte asemenea cluburi mai există pe plan european ?
Să activez la CS Dinamo -„club militar”- a fost pentru mine o șansă enormă de a continua în lumea șahului. In primul rând din motive financiare - probabil că sunt cel mai bine plătit antrenor de șah din România - dar acest lucru mă obligă la anumite rezultate in fiecare an. Eu nu-mi pot permite să greșesc, la fel nici elevii mei. Nu știu câți cunosc, dar elevii mei își plătesc chiar și finalele de juniori și doar celor care reușesc să obțină medalii li se decontează cheltuielile. La noi nu există noțiunea „am avut ghinion”, sau „am avut o orbire”; fiecare o face pe propria răspundere, chiar și copiii.
Fiind clubul „cu cele mai bune rezultate din istorie” și aici mă refer la suma totală a medaliilor de la toate secțiiile, ștacheta este foarte ridicată și in fiecare an se dorește depășirea rezultatelor anului precedent; deci ești intr-o concurență permanentă și într-un stress continuu.
Pe de altă parte, această stare de lucruri m-a schimbat mult în bine de când sunt la Dinamo, sunt mult mai ambițios și doar așa poți obține performanța.
Chiar dacă este un club sportiv, unde beneficiez de toată încrederea conducerii clubului, eu în fiecare zi de luni prezint în ședință rezultatele mai mult sau mai puțin bune ale secției și trebuie să răspund când ceva nu merge bine.
Probabil că există și alte cluburi europene foste/actuale militare. Noi ne-am demilitarizat de vreo 2 ani !
 
CS Dinamo a devenit o abonată la Cupa României pentru echipe masculine, câștigând-o anul acesta pentru a doua oară consecutiv. Care este secretul ?
Pentru noi cucerirea „Cupei Romaniei” înseamnă un rezultat bun, deci suntem motivați, mai ales că anul acesta seniorii au mers rău la finalele de la Cluj, erau datori! Anul acesta am participat cu două echipe: prima era formată doar din angajați MIRA... și ei sunt salariați ! La noi nu există să nu participi la un concurs național indiferent cum te-ai numi. Din câte îmi amintesc, ultimele finale pe care le-a jucat Dieter au fost pentru Dinamo...
 
Ai figurat un timp în cadrul colectivului tehnic al lotului național de juniori. Poți sintetiza această experiență ?
Ce-i drept doar am figurat în colectivul tehnic. Singurele mele acțiuni au fost refuzul de a participa anul trecut la Campionatul European de Juniori pe Echipe sub 18 ani, dar echipa pe care o puteam alcătui era doar din juniori până în 16 ani (aceeași care participă anul acesta)  și eu am considerat că nu are nici o șansă la medalie. Mi-am atras multe critici, dar eu când  merg la un campionat mă duc să iau unul dintre primele 3 locuri. Poate am greșit, dar eu am fost cauza pentru care nu s-a trimis echipa de juniori anul trecut la Europene !
Cea de-a doua acțiune a fost când la insistențele mele, domnul Radu Breahnă a întors de la Vidin (Bulgaria) echipa de juniori sub 14 ani de la Triunghiularul România-Bulgaria-Ungaria. Stăteam în niște condiții mizerabile ! Nu este posibil ca o delegație a României sa fie primită în astfel de condiții. Nu putem să acceptăm să fim tratați astfel. Concursul s-a desfășurat în continuare, după ce am plecat. Poate iar am greșit, dar am și eu limitele mele de suportabilitate. Probabil că este mai bine pentru toată lumea să nu mai fiu în astfel de colegii tehnice.
In continuare pregătesc niște juniori din lotul de 16 ani promovat de FRȘah, chiar dacă nu mă mai numesc „antrenor coordonator”, sunt niște copii extraordinari și sper ca ceea ce fac cu ei să se vadă în curând...
 
Vorbind la modul practic, în ce măsură ți-a fost utilă Facultatea de Informatică pe care ai urmat-o ?
Nu aveam prea multe opțiuni, eram bun la matematică, aveam de ales între Matematică și Informatică... Stiam că după ce  termini Facultatea de Matematică devii profesor, dar nu știam ce voi fi după ce voi termina Facultatea de Informatică... Am devenit analist programator, parcă suna mai bine ! Probabil că dacă continuam cu informatica și după terminarea facultății, aveam și eu acum o altă viață, probabil mai bună, dar fiecare trebuie să suporte deciziile pe care le ia in viață...
Nu cred că mi-a influențat în vreun fel viața numele facultății pe care am terminat-o, dar nu este niciodată prea târziu... poate mă apuc de programare...
 
Care sunt preocupările tale de timp liber ?
Joc foarte multe blitz-uri pe playchess, enervant de multe, de fapt cred că este o obsesie... și tot îmi propun să scap de ea...
Când Claudia reușește „să mă dea jos de pe calculator” ne urcăm în mașină și plecăm... oriunde... numai să plecăm ca „să nu mă mai enerveze unul care mă joacă la timp” !...
 
Este sportul minții factorul decisiv de armonie într-o familie de șahiști ?
Cred că ar putea fi dacă n-ar exista playchess-ul ! Jucam amândoi într-un timp. De aproape un  an Claudia nu mai joacă și este parcă mai liniște în casă... O dată că ne certam cine joacă, eu sau ea și un alt aspect negativ era că cel care joacă oricum se enervează și bineînțeles că celălalt era de vină că a scos vreun sunet și din cauza asta a lăsat o piesă în priză...
Serios vorbind cred că dacă ambii parteneri au practicat un sport de performanță, nu neapărat șah, acest lucru poate influența în bine o căsnicie, dar nu este un factor determinant de armonie, asta se construiește în timp și cu răbdare...
 
Ca antrenor, care este obiectivul major pe care ți-l propui pentru viitorul relativ apropiat ?
Vreau să cuceresc tot, să nu existe nici un trofeu pe care nu l-am ținut măcar o dată în mână ! Asta pe plan intern, iar la Campionatele Europene/Mondiale sper ca într-un an-doi juniorii mei să lupte pentru cucerirea medaliilor în ultima rundă !
 
Interviu realizat de Dinu-Ioan Nicula, iunie 2008
© Federația Română de Șah

Precizăm că opiniile exprimate aparțin în totalitate celor intervievați și nu reprezintă la modul implicit punctul de vedere oficial al F. R. Șah.
 
 
  Rezoluție minimă recomandată 1024x768
IEIE 7 Firefox 3

 
 
 

Data lansării: 15 mai 2006